Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Anglia: Un fermier şi-a vopsit oile portocalii pentru a scăpa de hoţi

Anglia: Un fermier şi-a vopsit oile portocalii pentru a scăpa de hoţi

Un fermier din Dartmoor, Anglia, şi-a vopsit toată turma de oi în portocaliu, pentru a descuraja hoţii care îi tot luau din animale, scrie The Telegraph.

Supărat că mereu îi dispăreau oi din turmă, John Heard a decis să le vopsească pe toate cu o vopsea portocalie non-toxică, vizibilă de la mare depărtare, ce a descurajat vizibil hoţii.

Fermierul spune că a pierdut 200 de oi de-a lungul ultimilor ani, şi este foarte încântat de noua lui măsură, care potrivit lui, „face minuni”.

„Fiul meu, James, mi-a sugerat să vopsesc oile portocalii, deşi arată ciudat, nu am mai pierdut nici măcat o oaie anul acesta. Culoarea portocalie este foarte uşor de distins pentru mine, dar şi pentru vecinii mei, lucru care ma ajută să le supraveghez mai bine”,  a spus James Heard.

„În plus, hoţii sunt evident mai încurcaţi când vine vorba să fure animale ce pot fi recunoscute atât de uşor”, a explicat fermierul bucuros.

Citeşte mai multe despre:   hoti
 
 
 
Loading...