Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Basistul trupei lui Elton John, Robert Wayne Birch, a fost găsit împușcat în cap

Basistul trupei lui Elton John, Robert Wayne Birch, a fost găsit împușcat în cap

Basistul trupei lui Elton John, Robert Wayne Birch, a fost găsit mort, la Los Angeles, Statele Unite. Potrivit anchetatorilor, citaţi de site-ul Tmz.com, muzicianul s-ar fi sinucis. Robert Wayne Birch a început colaborarea cu starul britanic la începutul anilor 1990.

Robert Wayne Birch a fost găsit împuşcat în cap, a anunţat poliţia locală, care a precizat că nu au fost găsite semne vizibile ale consumului de droguri şi nici vreun bilet de adio. Directorul adjunct al Biroului de medicină legală din Los Angeles, medicul Ed Winter, a precizat că trupul neînsufleţit al muzicianului în vârstă de 56 de ani a fost descoperit în regiunea San Fernando Valley din Los Angeles.

Până în acest moment, nici Elton John, nici un alt membru al staff-ului său, nu au făcut vreo declaraţie legată de decesul colegului lor. Elton John se află într-o pauză de turneu, însă va reveni cu un concert la Ontario, în Canada, pe 7 septembrie.

Robert Wayne Birch a fost un muzician complex. Pe lângă tobe, el a cântat şi la saxofon şi chitară bas, dar a făcut parte şi din trupa de backing vocals care îl acompaniază pe Elton John, cu care a plecat în turnee încă din anul 1992. Colaborarea cu artistul britanic i-a deschis apoi uşile pentru o serie de proiecte muzicale realizate cu alţi muzicieni şi trupe de top precum Eric Clapton, BB King, Stevie Wonder, Tina Turner, Billy Joel şi The Replacements.

Un moment special al colaborării cu Elton John l-a reprezentat realizarea videoclipului Candle in the Wind, dedicat memoriei Prinţesei Diana.

Robert Wayne Birch era căsătorit şi avea un fiu, Jonathan.

Basistul trupei lui Elton John a fost găsit mort
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Los Angeles,   mort
 
 
 
Loading...