Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Benicio Del Toro a lăsat-o însărcinată pe fiica lui Rod Stewart

Benicio Del Toro a lăsat-o însărcinată pe fiica lui Rod Stewart

Actorul american Benicio Del Toro, în vârstă de 44 de ani şi Kimberly Stewart, fata cântărețului britanic Rod Stewart, de 31 de ani, s-au „înscris” pe lista celebrităţilor de la Hollywood care aşteaptă un copil. Deşi nu formează un cuplu şi există o diferenţă de vârstă de 13 ani, cei doi se arată entuziasmaţi că vor deveni părinţi.

„Kimberly este însărcinată. Benicio este tatăl şi este foarte susţinător. Deşi nu sunt împreună, aşteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a bebeluşului”, a declarat pentru revista Life & Style Robin Baum, impresarul actorului care l-a interpretat pe revoluţionarul Che Guevara.

Kimberly Stewart îi va oferi astfel primul nepot tatălui ei. Printr-o coincidenţă, cântăreţul şi compozitorul Rod Stewart a devenit la rândul lui tată, pentru a opta oară, în luna februarie a acestui an. Asta în ciuda celor 66 de ani ai săi.

Pentru Benicio Del Toro, acesta va fi primul copil. Despre relaţiile sale s-a mai scris, însă, în presă. Printre vedetele despre care s-a zvonit că au fost cu actorul american s-au numărat Scarlett Johansson şi Lindsay Lohan.

Nici aventurile lui Kimberly nu au trecut neobservate. Presa de peste Ocean a scris despre ea că a fost implicată în relaţii amoroase cu actorii Tommy Lee şi Jude Law.


Citeşte mai multe despre:   insarcinata,   Hollywood
 
 
 
Loading...