Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Cabral, ÎN LACRIMI. Mesajul TRIST transmis de prezentator: Odihnească-se-n pace! (FOTO)

Cabral, ÎN LACRIMI. Mesajul TRIST transmis de prezentator: Odihnească-se-n pace! (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 18 Oct 2018, 19:38
Monden

Data de 18 octombrie este una cu o încărcătură emoțională foarte puternică pentru Cabral.

 Este ziua în care carismaticul prezentator de la PRO TV și-a luat rămas bun de la una dintre cele mai importante femei din viața lui. În memoria acesteia, el a așternut pe o rețea de socializare un mesaj emoționant.

Astăzi se împlinesc aproape patru decenii de când una dintre bunicile lui Cabral a murit. Moderatorul TV era foarte apropiat de mamaia Maria și, cum gândul său a zburat la cea care i-a marcat copilăria, azi… în ziua în care ea a părăsit această lume, el a scris câteva cuvinte în memoria acesteia. Mesajul sfâșietor a fost însoțită de o poză alb-negru din copilăria prezentatorului.

„Au trecut 36, 37 de ani și tot îmi mai aduc aminte de Mamaia Maria. Mi-aduc aminte cum îi mirosea pielea palmelor cănd mă spăla pe față ori cât de buni erau papanașii ăia ardelenești pe care-i făcea… nu gogoșile astea cu gem de le spun toți papanași… Ce om bun. Ce om bun… odihnească-se-n pace!”, a scris Cabral pe contul său oficial de Instagram.

 

Citeşte mai multe despre:   Cabral
 
 
 
Loading...