Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Cadoul Oanei Zăvoranu de ziua ei: Divorţul de Pepe

Cadoul Oanei Zăvoranu de ziua ei: Divorţul de Pepe

Oana Zăvoranu şi Pepe şi-au făcut apariţia, miercuri, la notar, pentru a depune actele de divorţ. După acest moment, ambii au la dispoziţie 30 de zile să reflecteze asupra deciziei, după care divorţul va fi pronunţat.

Primul care a ajuns la notar a fost Ionuţ Pascu, alias Pepe. Asaltat de jurnalişti, acesta nu a dorit să facă prea multe comentarii, limitându-se la a răspunde sec că nu se va răzgândi în privinţa separării de Oana Zăvoranu.

„Vedetele întârzie!”, a exclamat latino-loverul în momentul în care a aflat că Oana încă nu ajunsese.

Pepe, la notar pentru divorţul de Oana


N-a durat însă mai mult de câteva minute şi vedeta a ajuns şi ea la notar. Oana a venit însoţită de Ana Maria Prodan şi de mama ei, Mariana Zăvoranu.

„Sunt o femeie liberă, aşa m-am născut”, a spus Oana, adăugând că divorţul este "un cadou frumos" de ziua ei.

Oana a întârziat la propriul divorț


La ieșirea de la notariat, Pepe a declarat că a convenit cu avocații ca divorțul să fie oficilizat în data de 16 iunie, ziua de naștere a Oanei Zăvoranu.

"Oana m-a rugat, alături de avocat, să fiu de acord cu data de 16 iunie și normal că am fost de acord. Este ziua soției, să fie liberă", a declarat Pepe.


Pepe: Divorțul, cadou de ziua Oanei


De cealaltă parte a baricadei, Oana Zăvoranu a spus, odată cu ieșirea de la notar, că nu este un moment facil dar nici ceva care să o apese.

Aceasta a mai precizat că a venit la notariat cu tot cu un exemplar din revista Playboy, în care a pozat recent.

Vezi AICI o serie de atacuri fără precedent ale Oanei la adresa Pro TV-ului și a Bisericii

Oana, despre divorț: Nu este ceva facil, dar nici apăsător


Citeşte mai multe despre:   Oana Zavoranu,   Pepe,   divort
 
 
 
Loading...