Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Carte de management pentru dentiști "în stilul Ginghis Han", premiată pentru cel mai bizar titlu

Carte de management pentru dentiști "în stilul Ginghis Han", premiată pentru cel mai bizar titlu

Volumul "Managing a Dental Practice the Genghis Khan Way" (Cum să faci afaceri ca dentist în stilul lui Ginghis Han) a câştigat premiul pentru cel mai ciudat titlu de carte din 2010, titlu decernat anual de revista britanică The Bookseller, potrivit bbc.co.uk. Autorul cărţii, Michael Young, un fost dentist, oferă sfaturi despre cum poate fi construit un imperiu în acest domeniu, urmând exemplul celebrului cuceritor mongol. Manualul se referă la managementul conflictelor, team building şi "pregătirea pentru dezastre".

Câştigătorul pentru "cel mai ciudat titlu" a fost desemnat prin votul publicului, pe site-ul publicaţiei The Bookseller.

Cel mai mare competitor în "lupta" pentru titlu a fost volumul intitulat "8th International Friction Stir Welding Symposium Proceedings" (Lucrările celui de-al optulea simpozion despre sudarea prin fricţiune), care prezintă un eveniment care a avut loc în Germania anul trecut.

Alte titluri nominalizate au fost "What Colour Is Your Dog?" (Ce culoare are câinele tău?), "The Italian's One-Night Love-Child" (Copilul italianului dintr-o dragoste de-o noapte), "Myth of the Social Volcano" (Mitul vulcanului social) şi "The Generosity of the Dead" (Generozitatea morţilor).

Volumul desemnat câștigător anul trecut, "Crocheting Adventures with Hyperbolic Planes" (Aventurile croşetatului cu planuri hiperbolice), s-a bucurat de creşterea vânzărilor de 15 ori în prima lună după ce a primit inedita distincţie acordată de revista The Bookseller.