Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Cel mai mare bust din lume: Femeia ai cărei sâni cresc cu 25 mm pe lună! (VIDEO)

Cel mai mare bust din lume: Femeia ai cărei sâni cresc cu 25 mm pe lună! (VIDEO)

Chelsea Charmes, o dansatoare exotică din Stele Unite care şi-a dorit să aibă cei mai mari sâni din lume, a devenit cunoscută pentru bustul ei gigantic, după ce a ajuns să poarte mărimea 164XXX la sutien, în urma mai multor intervenţii chirurgicale de mărire a sânilor, relatează site-ul heatworld.com.

Însă ceea ce tânăra nu a ştiut atunci când şi-a injectat în sâni o substanţă interzisă în Statele Unite a fost că aceasta ar putea avea efecte secundare asupra corpului ei.

Chelsea a ajuns să nu îşi mai poată controla mărimea sânilor, care cresc încontinuu, cu aproximativ 25 de milimetri pe luna, din cauza substanţei care i-a afectat ţesutul mamar. Tânăra este acum nevoită să meargă frecvent la medic pentru a i se extrage lichidul absorbit de implanturi.

Femeia cu cei mai mari sâni din lume

Citeşte mai multe despre:   sani
 
 
 
Loading...