Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Cel puțin 40.000 de spectatori la concertul Red Hot Chili Peppers: Scena americanilor, un ecran video uriaș de 60 de metri

Cel puțin 40.000 de spectatori la concertul Red Hot Chili Peppers: Scena americanilor, un ecran video uriaș de 60 de metri

Cât un bloc cu 4 etaje. Așa arată scena pe care va concerta faimoasa trupă Red Hot Chilli Peppers. Pregătirile au intrat deja în linie dreaptă, iar fanii formației așteaptă cu nerăbdare momentul când își vor putea vedea idolii.  Mai exact, peste 40.000 de fani înfocați vor lua cu asalt vinerea aceasta Arena Națională din Capitală, care găzduiește primul concert.

Accesul publicului se va face începând cu ora 17:00. Scena este una impresionantă. Are o deschidere de 60 de metri, peste 20 de metri adâncime şi 18 metri înălţime. 

„Toată scena va fi ca un ecran video uriaș, absolut totul va fi tapetat în ecrane video, așa că e o producție spectaculoasă și evident vor fi și niște ecrane stânga dreapta uriașe”, a explicat organizatorul Laura Coroianu.

Şi pentru că membrii formaţiei vor să fie în formă maximă la Bucureşti, stafful trupei a cerut organizatorilor să asigure în zona de backstage o cameră de relaxare. Din încăpere nu trebuie să lipsească fructele dar şi felurile de mâncare preferate celor trei.

„Ne-au anunțat că vin cu bucătarul lor personal, nu era o surpriză, toata lumea mai nou vine cu bucătarul personal. Vor cânta cu siguranță toate hiturile, vor cânta ți câteva piese de pe noul  album, dar oricând o trupa mare ajunge într-o țară în care nu a mai fost niciodată, ei știu foarte bine că trebuie să cânte the greatest hits”, a mai spus Coroianu.

Formaţia Red Hot Chili Peppers a înregistrat un mic filmulet pentru fanii din România în care îşi exprimă bucuria că vor concerta pentru prima dată în ţara noastră.

„În ziua de 31 de august, în această zi favorabilă a istoriei de 31 august 2012,  trupa Red Hot Chilly Peppers va veni să cânte la Bucureşti. Suntem foarte încântaţi de acest lucru, suntem foarte fericiţi! Mulţumit, încântat, practic, de-abia aşteptăm momentul pe care-l vom împărtăşi cu voi, în Bucureşti”, au transmis americanii.

Concert Red Hot Chili Peppers: Scenă înaltă de 18 metri
Embed:

Citeşte mai multe despre:   concert,   scena,   Arena Nationala