Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Charlie Sheen debutează în forță cu ”Anger Management”: Cel mai vizionat debut al unui serial în prime time din istoria televiziunii prin cablu

Charlie Sheen debutează în forță cu ”Anger Management”: Cel mai vizionat debut al unui serial în prime time din istoria televiziunii prin cablu

Charlie Sheen și-a revenit după problemele de anul trecut cu Two and A Half Men, stabilind un nou record de audiență cu noul său serial de comedie. Peste 5,4 milioane de telespectatori americani au urmărit, joia trecută, premiera lui ”Anger Management”, transformându-l în cel mai vizionat debut al unui serial în prime time din istoria televiziunii prin cablu, relatează Reuters.

Charlile Sheen interpretează rolul unui terapeut afemeiat care are la rândul lui probleme. Este primul serial de televiziune al lui Sheen de când a fost concediat în 2011 din rolul jucat în comedia CBS "Two and A Half Men". Sheen și-a pierdut atunci slujba după ce i-a insultat public pe producători.

Criticii de televiziune au primit cu rezervă serialul ”Anger Management”, mulți dintre ei fiind de părere că este doar o versiune ”obosită” a fostului personaj interpretat de Sheen. Los Angeles Times a spus despre show că este ”mediocru”, iar New York Daily News l-a caracterizat ca amuzant și a spus că etalează o colecție ciudată de personaje.

Anger Management - teaser trailer
Embed:
 
 
 
Loading...