Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Corneliu Vadim Tudor, agresat sexual de două balerine nimfomane, în tinerețe: "M-am luptat, s-a rupt patul cu noi"

Corneliu Vadim Tudor, agresat sexual de două balerine nimfomane, în tinerețe: "M-am luptat, s-a rupt patul cu noi"

Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a dezvăluit detalii picante despre tinerețea sa, în cadrul unei emisiuni la RTV, în care s-a arătat alături de taximetristul tulcean violat de o femeie.

Acesta a declarat că și el, la rândul lui a avut parte de un asemenea incident în tinerețe și că nu e deloc ușor să te afli într-o asemenea situație, anunță Cancan.

Vadim Tudor a declarat că în tinerețe a fost aproape agresat sexual de două balerine, dar, în comparație cu taximetristul din Tulcea, el a "învins".

"Sunt nimfomane de genul ăsta care trag de corpul bărbaților. Eu în tinerețea mea am fost agresat de 2 balerine, m-am opus, am luptat, dar în final s-a rupt patul cu noi", a povestit președintele PRM.

Corneliu Vadim Tudor i-a luat apărarea taximetrisului violat sub amenințarea unui cuțit de o femeie disperată, spunând chiar că ar trebui să i se ridice o statuie pentru că a salvat onoarea speciei masculine.


Citeşte mai multe despre:   Corneliu Vadim Tudor