Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Câte operații estetice are Cristi Borcea. Fostul patron al FC Dinamo a vorbit despre intervențiile chirurgicale la care s-a supus

Câte operații estetice are Cristi Borcea. Fostul patron al FC Dinamo a vorbit despre intervențiile chirurgicale la care s-a supus

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 20 Ian 2021, 13:45
Câte operații estetice are Cristi Borcea. Fostul patron al FC Dinamo a vorbit despre intervențiile chirurgicale la care s-a supus Monden

Cristi Borcea este cu siguranță unul dintre bărbații care se respectă, cel puțin din punct de vedere fizic. Fostul patron de la Dinamo se pare că nu se ferește de noi încercări atunci când vrea să arate bine. Așa se justifică și operațiile estetice făcute în ultimul an, mai ales după ce a ieșit din închisoare.

Afaceristul a apelat la o serie de operații estetice, menite să îi șteargă câțiva ani de pe chip și nu se rușinează să recunoscă. Mai mult decât atât, Cristi Borcea este unul dintre puținii bărbați celebri din România, care a ales să vorbească deschis despre intervențiile estetice pe care le-a suferit. În ultima vreme, după intervențiile chirurgicale suferite, în ochii internauților, Cristi Borcea a ajuns de nerecunoscut.

 

Când a început Cristi Borcea să-și facă primele operații estetice

 

Cristi Borcea nu se rușinează atunci când vine vorba despre operațiile estetice, așa cum multe vedete, fie bărbați sau femei din showbizul autohton ar mai putea face. Fostul patron de la Dinamo a recunoscut, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” că are „câte puțin din toate” atunci când a fost întrebat dacă se consideră un bărbat frumos.

Borcea a explicat că la vârsta de 25 de ani, deschide primul salon de înfrumusețare, pentru soția sa Mihaela și recunoaște că a fost o bună oportunitate ca să se mențină în formă. Fostul patron de la Dinamo a dezvăluit că prima dată când și-a injectat botox a fost pe la 35 de ani și că mereu și-a dorit să nu se cunoscă diferența, iar intervențiile estetice au fost făcute câte puțin, ca să poată ține ritmul cu vârsta.

„Dacă nu te îngrijești, când ajungi la 50 de ani... Eu am avut șansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela, în Dorobanți. Practic pentru mine l-am făcut. Și apoi am făcut clinica și de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale.

De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început și cu puțin botox, am combinat. Tot timpul am lăsat să nu se cunoască diferența. Dacă nu faci nimic, și dintr-odată îți schimbi înfățișarea, întinerești brusc, arată urât. Eu, am făcut așa câte puțin, să țin ritmul”, a povestit Cristi Borcea în timpul emisiunii TV, potrivit GSP.ro.

 Gheorghe Moroșan, ucigaşul de la Oneşti, mărturie oribilă în faţa anchetatorilor. I-a şocat chiar şi pe cei mai experimentaţi criminalişti!

Cristi Borcea, căsătorit cu Valentina Pelinel

 

Fostul patron de la Dinamo se bucură de o familie frumoasă alături de Valentina Pelinel. Fotomodelul i-a oferit trei copiii adorabili. Borcea și frumoasa blondă s-au căsătorit în 2018, iar pentru afacerist Valentina este cea de-a treia soție. Reamintim că în trecut Cristi Borcea a mai fost căsătorit cu Mihaela Borcea, alături de care are trei copii. Mariajul celor doi s-a încheiat în 2011, când Cristi s-a recăsătorit, de această dată cu Alina Vidican.

Nici această poveste de iubire nu a fost una de durată, Alina și Cristi divorțând în 2016, într-un întreg scandal. Alături de Alina, Borcea are doi copii.

Cristi Borcea și Valentina Pelinel și-au unit destinele în 2018, când afaceristul a fost eliberat din închisoare.

Citeşte mai multe despre:   Cristi Borcea