Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Cristian Tudor Popescu, despre câștigătorul Oscarului: "LuLu, Lumina Lunii (Moonlight,) este un film politically correct mediocru, băltind călduț, fără vreo idee originală, dar cu un actor de culoare la modă"

Cristian Tudor Popescu, despre câștigătorul Oscarului: "LuLu, Lumina Lunii (Moonlight,) este un film politically correct mediocru, băltind călduț, fără vreo idee originală, dar cu un actor de culoare la modă"

Un articol de: - 27 Feb 2017, 12:41
Cristian Tudor Popescu, despre câștigătorul Oscarului: "LuLu, Lumina Lunii (Moonlight,) este un film politically correct mediocru, băltind călduț, fără vreo idee originală, dar cu un actor de culoare la modă" Monden

Duminică seară, a avut loc decernarea premiilor Oscar. La categoria "cel mai bun film" s-a impus "Moonlight", care a învins în mod surprinzător marele favorit "La La Land". Acesta lucru l-a nemulțumit pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, un pasionat de film cu doctorat în cinematografie.

"Dacă încurcătura de hârtii produsă de venerabilul ușor buimac Warren Beatty, care a dus la inutilele discursuri de victorie ale producătorilor lui LaLa Land nu s-ar fi întâmplat, ea trebuia regizată, ca la „Cântarea României”: „Tovarăși, LaLa o fi cea mai bună, dar premiul i-l dăm lui LuLu, pentru că el a fost și bolnav când era mic”.

LuLu, Lumina Lunii (Moonlight,) este un film politically correct mediocru, băltind călduț, fără vreo idee originală, dar cu un actor de culoare la modă. Mahershala Ali. Povestea devenirii, Bildungsromanul, unui tânăr minoritar defavorizat, fără tată, fiu al unei mame drogate, e o adunătură de clișee și mișcări snob-sofisticate ale aparatului de filmat. „Meritul” peliculei constă în faptul că respectivul tânăr e negru și, pe deasupra, și homosexual, ca să fie rețeta bogată. De altfel, întreaga echipă de realizatori și actori a Luminii Lunii este alcătuită exclusiv din african-americans", a scris Cristian Tudor Popescu într-un editorial semnat pentru republica.ro.

Jurnalistul a comentat și faptul că președintele Donald Trump a fost ținta mai multe ironii și atacuri în timpul galei de duminică seară. 

"Deci, nu s-a întâmplat așa cum declara purtătorul de cuvânt al Casei Albe, „Președintele nu va lua niciun Oscar”, căci Donald Trump a primit Oscarul cel mare peste ochi. (Și încă unul, Oscarul pentru film străin, acordat lui The Salesman [Vânzătorul], pe care nu l-am văzut, dar știm sigur că regizorul, iranian, Asghar Farhadi, a fost pe lista neagră a celor interziși la viză în SUA și a protestat împotriva decretului lui Trump)", a completat Cristian Tudor Popescu.

Citeşte mai multe despre:   Cristian Tudor Popescu,   Oscar,   critici,   filme porno,   cinematografie