Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Cristoph Waltz va veni în România, pentru cel mai nou film al lui Terry Gilliam

Cristoph Waltz va veni în România, pentru cel mai nou film al lui Terry Gilliam

Cristoph Waltz, cunoscut pentru rolurile sale în „Inglourious Basterds” și „Water for Elephants”, va veni în România, pentru filmările la „The Zero Theorem,” cel mai recent proiect cinematografic al regizorului Terry Gilliam.

Waltz va juca rolul principal în lui Qohen Leth, un geniu în materie de calculatoare, plin de frământări existențialiste, care caută motivul pentru care existăm. Acesta trăiește într-un „univers corporatist orewllian,” unde o figură cunoscută doar ca Managementul își privește lucrătorii prin camere de filmat. În aceasta, personajul lui Waltz locuiește în izolare într-o capelă deteriorată de un incendiu, lucrând la o teoremă ciudată, în timp ce Managementul îl spionează prin intermediul prietenilor lui Leth, relatează Deadline.

Stadiul de pre-producție a început deja în România, iar filmările vor începe pe 22 octombrie.

Conform Indie Wire, Terry William consideră țara noastră cel mai bun loc pentru a turna filme de calitate, cu un buget redus, relatează Indie Wire.

„Înainte, Italia era cel mai bun loc în care să faci filme de calitate fără a cheltui prea mulți bani. Apoi, după comunism, a fost Praga. Apoi Budapesta. Acum este Bucureștiul,” a spus acesta.

Cristoph Waltz a fost distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru prestația din „Inglourious Basterds.”

Citeşte mai multe despre:   Romania,   film
 
 
 
Loading...