Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Damian Drăghici, București-Berkley cu un nai și 100 de lei

Damian Drăghici, București-Berkley cu un nai și 100 de lei

Damian Drăghici invitat pe platoul emisiunii Evenimentul Zilei, marți seară, celebrul artist a povestit savuroasa istorie a fugii sale din România comunistă.

Plecat după declarațiile sale cu un nai și 100 de lei, muzicianul a ajuns în Grecia unde și-a căștigat un an existența cerșind cu naiul pe la mese.

“Cântam pe la mese, dar tot cerșeală e! Dacă nu îți dă ăla banii și e cu o gagică stai mai mult pe capul lui”, povestește cu umor Drăghici.


Drăghici: Am avut de ales ori lăutar, ori la pușcărie

Descoperit de un muzicant grec  a cântat la pian timp de 5 ani, și-a scos și primul album de nai și a conștientizat că nu e mulțumit să rămână doar un lăutar. Drăghici nu și-a negat rădăcinile aflate adânc înfipte de șapte generații în muzica lăutărească dar a simțit că poate depăși opțiunile limitate cu care fusese crescut.

“Când eram mic, la mine în familie, mi-au spus: Sau te faci lăutar, sau te duci la pușcărie! Așa că învață meserie, să cânți prin cârciumi, să câștigi și tu un ban parfumat”, a povestit muzicianul.

Drăghici a ales jazzul ca nou mod de exprimare muzicală și a studiat la conservatorul din Atena unde a fost descoperit de specialiștii Universității Berkley, care i-au oferit o bursă completă de studii în SUA.

Citeşte mai multe despre:   Evenimentul Zilei,   Grecia,   SUA,   artist
 
 
 
Loading...