Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Denisa Manelista, găsită inconștientă de mama sa! ALERTĂ de gradul ZERO în familia artistei (FOTO)

Denisa Manelista, găsită inconștientă de mama sa! ALERTĂ de gradul ZERO în familia artistei (FOTO)

Un articol de: -
Foto: Romania TV Monden

Problemele par să se țină scai de Denisa Manelista, care, într-una din serile trecute, a provocat un adevărat haos printre membrii familiei sale, care au găsit-o în stare de inconștiență. Chiar mama sa ar fi cea care a descoperit-o în această stare.

După ce artista a început tratamentele, starea sa de sănătate părea să se îmbunătățească. La doar o zi după ce artista a luat hotărârea de a se interna într-un spital din Viena, se pare că tânăra ar fi fost găsită în pat, leșinată. Timp de o oră a încercat mama sa să o trezească, dar a fost nevoită să apeleze la ajutorul medicilor.

Medicii au explicat că astfel de crize sunt frecvente în cazul pacienților cu această afecțiune, iar singura variantă viabilă pentru artistă este să urmeze strict tratamentele recomandate de doctori și să spere la o minune, informează SpyNews.

 

Citeşte mai multe despre:   denisa manelista,   probleme
 
 
 
Loading...