Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Divorțul lui Tom Cruise și Katie Holmes s-a finalizat, la mai puțin de două luni de la începerea procedurii

Divorțul lui Tom Cruise și Katie Holmes s-a finalizat, la mai puțin de două luni de la începerea procedurii

Mariajul extrem de publicizat al actorilor Tom Cruise și Katie Holmes s-a încheiat în mod oficial, după ce luni s-a finalizat divorțul celor doi, un judecător din New York semnând decizia finală în acest caz.

Vestea a venit la doar o lună și jumătate după ce Holmes, în vârstă de 33 de ani, a șocat lumea anunțând că divorțează de soțul ei, cu 18 ani mai în vârstă, și cere custodia fiicei lor de șase ani, Suri, conform E! Online.

Cei doi au început negocierile aproape imediat și au ajuns la o înțelegere după doar câteva zile. Detaliile acordului au rămas, însă, confidențiale.

O sursă apropiată lui Tom Cruise a spus că actorul se bucură că poate trece de divorț.

„Tom este foarte fericit și ușurat că poate merge mai departe,” a spus sursa, care cunoaște termenii înțelegerii. „Prioritatea sa este să fie un tată bun și înțelegerea asigură că lucrul acesta continuă.”

Cruise și Tom sunt un cuplu din 2005, iar actorul și-a proclamat dragostea pentru Katie în emisiunea lui Oprah Winfrey, sărind pe canapea. Cei doi s-au căsătorit în 2006, având parte de o ceremonie fastuasă în Italia.

Citeşte mai multe despre:   divort
 
 
 
Loading...