Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Doborâtă de DIAREE pe scenă! Clipe de groază pentru o STRIPPERIȚĂ, în timpul unui spectacol fierbinte (FOTO)

Doborâtă de DIAREE pe scenă! Clipe de groază pentru o STRIPPERIȚĂ, în timpul unui spectacol fierbinte (FOTO)

Un articol de: - 30 Mai 2017, 13:51
Doborâtă de DIAREE pe scenă! Clipe de groază pentru o STRIPPERIȚĂ, în timpul unui spectacol fierbinte (FOTO) Monden

Scenă incredibilă într-un club de streaptease din Florida. În timpul show-ului, dansatoarele au început, una câte una, să acuze crampe abdominale. Pentru trei dintre acestea penibilul s-a produs.

“S-a simțit un miros urât în sală. Ne uitam unii la alții suspicioși. Când colo, dansatoarea nu și-a mai putut controla intestinul și necazul s-a produs pe scenă. A fost dezgustător!”, a povestit un martor pentru borderherald.com.

foto: thehollywoodunlocked.com

Celelalte dansatoare nu se simțeau nici ele mai bine, iar după incidentul colegei lor și-au încheiat reprezentația.

Potrivit martorilor, problemele ar fi pornit după ce la bar s-au consumat creveți prăjiți.

Afectați au fost și unii spectatori, iar toaletele din local s-au dovedit a fi prea puține pentru seara cu pricina.

Reprezentanții firmei de curățenie au declarat a doua zi că un asemenea “dezastru” nu au văzut niciodată. Oamenii își făcuseră nevoile peste tot întrucât nu mai aveau loc la toalete.

Au descoperit un aeroport părăsit în urmă cu 50 de ani. Au controlat toată zona şi au rămas uluiţi de ce au mai găsit

Citeşte mai multe despre:   Florida