Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Emisiunea “Condamnații” cu Adriana Stoicescu: Povestea unui avocat trimis 13 ani după gratii

Emisiunea “Condamnații” cu Adriana Stoicescu: Povestea unui avocat trimis 13 ani după gratii

Cele mai bune momente din emisiunea “Condamnatii”, moderată de Adriana Stoicescu, sunt difuzate zilnic de postul B1 TV. In ediția transmisă joi, moderatoarea a prezentat cazul avocatului Mihai Costea, condamnat la 13 ani de închisoare.

Întrebat de ce a cerut să apară în cadrul emisiunii “Condamnații”, fostul avocat al fraților Sile și Nuțu Cămătaru, Mihai Costea, a declarat că a vrut să facă cunoscut publicului faptul că a fost condamnat într-un dosar fabricat.

“Doresc să fac cunoscut opiniei publice, mass-mediei, faptul că am fost condamnat într-un dosar fabricat de către procurorul Muscalu și procurorul Marian Santion, datorită faptului sau reprezentând o răzbunare a faptului ca ani de zile i-am incomodat pe ei în dosarul fraților Balint”, a declarat Costea.

Un avocat, condamnat pe nedrept


Avocatul susține că acuzația de prejudiciere a bugetului Primăriei Capitalei precum și restul acuzațiilor ce i se aduc sunt minciuni.

Probe și acuzații mincinoase în cazul unei condamnări


Emisiunea "Condamnații" prezintă publicului viața din penitenciare, o viaţă care se duce după cu totul alte reguli decât cele de afară, precum si mărturii șocante ale persoanelor condamnate la ani grei de închisoare.

Citeşte mai multe despre:   condamnatii,   Adriana Stoicescu
 
 
 
Loading...