Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Emisiunea lui Mihai Bendeac de la Antena 1, suspendată după o invitaţie lansată către Radu Banciu: „Eu le-am spus că vin” (VIDEO)

Emisiunea lui Mihai Bendeac de la Antena 1, suspendată după o invitaţie lansată către Radu Banciu: „Eu le-am spus că vin” (VIDEO)

UPDATE: Mihai Bendeac confirmă, într-o nouă postare pe Facebook, presiunile făcute de conducerea Antenei 1 asupra emisiunii sale şi interdicţiile impuse în legătură cu anumite persoane, printre care jurnalistul Radu Banciu.

"Primul conflict major a aparut la inceputul proiectului, cand am aflat ca nu ni se permite sa filmam un duet in rime ce avea ca personaje doi jurnalisti aflati in concurenta directa: Mircea Badea si Radu Banciu. Am considerat ca, fiind un show ce parodiaza media si societatea romaneasca, acest subiect este unul de actualitate si cu o mare notorietate.

Dupa ce ni s-a comunicat faptul ca nu ni se permite filmarea momentului, in ciuda protestelor noastre, am fost anuntati ca parodiile realizate nu trebuie sa contina nimic legat de postul Antena 3 sau persoanele care lucreaza acolo. Pe langa acest aspect, ni s-au mai comunicat si numele unor persoane private ce nu pot fi pronuntate pe post.

In editia din aceasta saptamana a show-ului, observand ca 80% dintre fanii care ne scriau pe Facebook (in mare parte, copii si adolescenti) isi doreau sa-l provocam pe realizatorul tv Radu Banciu sa vina in platoul nostru, am dat curs acestei idei. De ce am facut asta? Pentru ca acei copii habar n-au politica. Si nici noi nu facem politica. E doar un personaj al show-ului nostru, ca toate celelalte. Si nu. Nu aveam de gand sa discutam cu el despre conflictele in care este implicat.

Ni s-a interzis in mod intempestiv acest lucru",
anunţă Mihai Bendeac. (Detalii AICI)


Emisiunea pe care Mihai Bendeac o realiza la Antena 1 a fost suspendată peste noapte, fără ca realizatorii să comunice un motiv concret. Din declaraţiile actorului, poziţia pe care acesta a adoptat-o în legătură cu transplantul de rinichi al lui Alexandru Arşinel ar fi stat la baza deciziei. Scandalul vine, însă, şi în contextul în care la emisiune urma să fie prezent, în calitate de invitat, jurnalistul Radu Banciu

Anunţul privind posibila suspendare a emisiunii "iComedy" a fost făcut chiar de către Mihai Bendeac, luni, pe contul său de Facebook. Actorul invocă libertatea de exprimare şi susţine că va lupta „până la ultima picătură de sânge” pentru ca tinerii să beneficieze de ea. 



Tot luni, jurnalistul Radu Banciu a povestit în emisiunea sa de pe B1 TV cum a acceptat o invitaţie din partea lui Mihai Bendeac pentru a apărea în show-ul său, numai pentru a afla, după doar câteva ore, că invitaţia a fost anulată. 

„Subsemnatul urma să fie prezent în această emisiune a Antenei 1 – sâmbăta viitoare. Am şi discutat la telefon cu cei de la Antenă. Eu le-am spus – fraţilor, vin, dar vedeţi că eu vă înjur în fiecare seară; mi se pare totuşi un pic complicat să ajung în curtea Varanului, ca lupul la stână”, a anunţat Radu Banciu

„Bendeac mi-a zis că sunt artişti - ceea ce eu nu contest - avem independenţa noastră, emisiunea noastră. Ca să aflu, la câteva ore de la această discuţie, că se pare că nu numai că nu mă mai duc, dar şi că emisiunea nu va mai avea loc”, a mai spus Banciu. 

„S-ar putea să fie din cauza lui Alexandru Arşinel, deşi mi se pare aiurea. Mai ales că ceea ce a spus Bendeac este perfect adevărat. (...) Dacă ăsta e motivul, mi se pare pueril, a adăugat Radu Banciu.

Radu Banciu, despre suspendarea emisiunii lui Mihai Bendeac


Varianta suspendării din cauza invitaţiei adresate lui Radu Banciu este cu atât mai probabilă cu cât între Mihai Bendeac şi colegul său de trust Mircea Badea există un conflict istoric. Conform unor surse, suspendarea emisiunii ar fi fost decisă în urma unor presiuni făcute de Mihai Gâdea şi Mircea Badea asupra conducerii Antenei 1.

De altfel, aversiunea lui Mircea Badea faţă de Mihai Bendeac s-a putut revedea la scurt timp de la anunţul actorului, într-o postare făcută de Badea pe contul său de Facebook:



Citeşte mai multe despre:   Mihai Bendeac,   Radu Banciu,   emisiune ,   invitatie,   transplant,   Mihai Gadea,   Mircea Badea