Tarantino, FĂCUT PRAF de un mare compozitor: Omul este un CRETIN! Pur și simplu REÎNCĂLZEŞTE CIORBA...
Deşi multe voci susţin că este unul dintre cei mai buni regizori din lume, Quentin Tarantino are parte şi de critici dure.
Legendarul compozitor italian Ennio Morricone, câștigător al unui premiu Oscar pentru muzica din filmul ”Cei 8 odioși” şi colaborator al lui Tarantino, l-a numit pe regizor un ”cretin” și spune, nici mai mult, nici mai puţin că filmele lui sunt ”gunoaie”.
Morricone l-ar fi criticat pe Tarantino într-un interviu care urmează să fie publicat în decembrie în ediția germană a revistei Playboy.
”El nu este un regizor”, a susţinut compozitorul, potrivit stirileprotv.ro.
”(Tarantino, n.r.) este absolut haotic. Vorbește fără să gândească și face totul în ultima clipă. Nu are nicio idee (despre ce se întâmplă, n.r.). Brusc, te sună și vrea o coloană sonoră completă în doar câteva zile. Așa ceva nu este posibil. Mă enervează rău. Nu am de gând să mai fac parte din aşa ceva. Și i-am spus asta ultima dată”, a afirmat Morricone.
Mai mult, compozitorul italian susţine că Tarantino nu are ce să caute în liga mare a cinematografiei.
”Omul este un cretin. El doar fură de la alții și le pune pe toate la un loc. Nu are nimic original. Asta nu-l face un mare regizor. Este un nimic în comparație cu cei mari de la Hollywood, John Huston, Alfred Hitchcock sau Billy Wilder. Aceștia aveau clasă. Tarantino pur și simplu reîncălzește ciorba”, a mai spus muzicianul italian.