Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Totul se confirmă: Da, emigrează! Andreea Esca explică de ce a luat această decizie

Totul se confirmă: Da, emigrează! Andreea Esca explică de ce a luat această decizie

Un articol de: B1.ro - 30 Noi 2018, 09:07
Totul se confirmă: Da, emigrează! Andreea Esca explică de ce a luat această decizie Monden

Andreea Marin a oferit un interviu emoționant, în care a vorbit despre dorințele neîmplinite ale românilor și, totodată, ale ei după Revoluție, despre problemele din sistemul medical și cele din învățământ, dar și despre rolul ei ca prezentatoare în schimbările în bine din România, anunță cancan.ro.

Publicația scrie că, în timpul declarațiilor, vedeta de la Pro TV a punctat unul dintre cele mai mari lipsuri ale universităților din țara noastră. Astfel, auzindu-i mărturia, cei mai mulți au înțeles că acesta este motivul pentru care fiica ei, Alexia Eram, a plecat la facultate în Marea Britanie.

Andreea Esca a fost invitată într-un platou de la Pagina de Media și și-a început șirul dezvălurilor cu trăirile pe care le are atunci când vorbește cu români care s-au întors în țară după ce au fost plecați la muncă peste hotare. Vedeta se consideră „un punct de stabilitate în haosul” pe care îl resimțim zi de zi. Vedeta a povestit cu amar despre drumurile și autostrăzile neconstruite la aproape 20 de ani de la Revoluție, despre imaginea sfâșietoare de pe holuri spitalelor în care bolnavii diagnosticați cu maladii incurabile stau „câte doi-trei pe câte un scaun să aștepte să facă chimioterapie”, dar și despre medicii foarte buni care au plecat în străinatate pentru că în România nu sunt apreciați.

Celebra prezentatoare n-a ratat momentul și a enumerat și problemele din învățământul românesc, spunând că „ne-am fi dorit să avem în continuare niște universități astfel încât să nu fim obligați să găsim orice variantă, încât copiii noștri să plece din țară ca să poată face niște școli bune”.

Afirmația vine în contextul în care fiica ei, Alexia Eram a început cursurile la o Universitate din Londra. Alexia a făcut această alegere destul de greu, mai ales că ea are o relație de iubire cu Mario Fresh, însă, tânărul artist a susținut-o enorm în acest pas uriaș pentru viitorul ei.

„Să știi că pe mine mă impresionează foarte mult atunci când mă întâlnesc cu oameni care au plecat din țară și se întorc și îmi spun: «Ah, știți că am dat drumul aseară la televizor și v-am revăzut și ce bine îmi pare că sunteți acolo!» și atunci am senzația că vrând, nevrând, am reușit să fiu așa...un punct de stabilitate în haosul ăsta în care oamenii pleacă și se întorc, în care își caută sensul, în care sunt supărați, sunt fericiți, mă simt bine așa...cumva, că reușesc să țin ceva constant undeva, la un nivel bun, sper eu (...) Care sunt ofurile? Cred că le știm cu toții care sunt ofurile. Ne-am fi dorit mult mai mult de la România, ne-am fi dorit după Revoluție să, nu știu, măcar să merg și eu pe o autostradă când mă duc la Sibiu. Oare crezi că vreau mult? Da, e o dorință mare… Sau, nu știu să se fi făcut o stație de metrou, că am niște prieteni care locuiesc în Drumul Taberei și și-ar fi dorit să ajungă mai repede cu metroul.
Sau oare ne-am fi dorit mult dacă nu mai vedeam oameni care stau în halul în care stau pe culoarele spitalelor: câte doi-trei pe câte un scaun să aștepte să facă chimioterapie?
Sau poate ne doream mult dacă am fi vrut să existe toaletă în toate școlile și să nu meargă copiii undeva afară în timp ce se dărâmă școala pe ei? Și să știe de la un an la celălalt ce materie au la un examen? Și să nu se trezească peste noapte că s-a schimbat cartea, s-a schimbat profesorul, s-a schimbat programul, s-a schimbat viața și habar nu avem încotro s-o luăm! Și poate că ne-am fi dorit să avem în continuare niște universități astfel încât să nu fim obligați să găsim orice variantă, încât copiii noștri să plece din țară ca să poată face niște școli bune!
Sau să fi făcut ceva, astfel încât acei medici extraordinari, care unii dintre ei au fost colegi cu mine de liceu, să nu fie nevoiți să plece și să își profeseze, să profeseze medicina într-o altă țară pentru că aici nu ar fi avut niciodată satisfacția muncii lor! Nici nu discutăm de salarii aici, discutăm despre condițiile în care pot munci și se pot dezvolta. Deci, cam asta ne-am fi dorit după Revoluție și suntem undeva, zic eu, destul de departe de ce ne-am dorit. Asta e concluzia mea la 10 ani, 20 de ani, 30 de ani de la Revoluție”, a declarat Andreea Esca pentru Pagina de Media.

Îndrăgita prezentatoare a mai spus că deși există voință să se facă schimbări majore în România, este foarte puțină acțiune.

„Unde îți vezi rolul tău în această ecuație? Și cum simți responsabilitatea aceasta?”, a întrebat jurnalistul Petrișor Obae.

„(…). Toți vrem, toți așteptăm, suntem supărați. (…). În afară de… nu știu, câteva organizații, persoane ici, colo, nu mi se pare că… nu simt că s-ar mișca lucrurile.
Rolul meu e forte complicat, de fapt, pentru că eu sunt într-o poziție și într-o profesie… cum să îți zic… locul meu în cadrul știrilor, da, în care sunt obligată să transmit realitatea, fără să comentez. Eu nu sunt un comentator. Eu mi-aduc aminte de când am făcut școală și apoi… mă rog, când am fost la cursurile de perfecționare de la CNN și așa mai departe, acesta era primul lucru pe care ni-l spuneau toți. În momentul în care tu prezinți știri, tu prezinți știri, nu comentezi lucruri. Deci, eu sunt obligată și asta și fac, să rămân neutră și să explic și să povestesc ce se întâmplă.
Pe de altă parte, sigur că vezi ce este în jurul tău și câteodată ai o revoltă de îți vine să urli. Și nu e corect să urli și uite așa… eu mă aflu undeva la mijloc. Dar, cred că datoria mea în continuare este să îi informez pe oameni, să înțeleagă ce se întâmplă și de acolo, așa cum e la ei telecomanda să schimbe canalul de televiziune, postul, așa este tot la ei telecomanda să schimbe lucrurile din țara lor sau nu”, a mai subliniat vedeta.

Andreea Esca s-a căsătorit cu Alexandre Eram pe 29 aprilie 2000 la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, iar părinţi spirituali le-au fost Ana şi George Copos. Cei doi au împreună doi copi: Aris și Alexia Eram.

Soțul știristei de la Pro TV s-a născut în Statele Unite ale Americii. Mama lui Alexandre Eram este franțuzoaică, iar tatăl său este armen, de profesie arhitect. Soțul Andreei Esca și-a petrecut copilăria la Paris, capitala Franței rămânând orașul lui de suflet. El vizitează foarte des Parisul, împreună cu Andreea Esca și cei doi copii ai lor.
 

Citeşte mai multe despre:   Andreea Esca