Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Este oficial: Cristi Borcea divorțează!

Este oficial: Cristi Borcea divorțează!

Președintele clubului Dinamo, Cristian Borcea, a decis să pună punct căsniciei sale cu Mihaela, informează CanCan.

După o căsnicie durabilă, timp în care cei doi soți și-au mărit familia cu trei copii, aceștia și-au luat adio în mod amiabil.

Potrivit sursei precizate, Cristian Borcea deja a contactat un avocat, urmând ca în cursul acestei săptămâni să depună cererea de divorț.

"Domnul Borcea a așteptat să treacă Paștele, ca să nu depună cererea de divorț în perioada sfintelor sărbători. Deja a contactat un cunoscut avocat și i-a spus să depună actele mâine sau poimâine", a declarat o sursă din anturajul lui Borcea, citată de CanCan.

Cristian Borcea și soția acestuia au trei copii, doi băieți și o fată, Patrick, Antonia Melissa și Mihai Angelo.

Averea familiei Borcea este estimată la circa 120 de milioane, mai multe terenuri în București, două hoteluri pe litoral, unul la Timișoara și altul la Botoșani și câteva iahturi.

Totodată, cei doi dețin mai multe case de vacanță, la Monte Carlo și Miami.

Citeşte mai multe despre:   Cristi Borcea,   divort,   presedinte,   copii,   avocat