Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Moment teribil în noul sezon Exatlon România: A fost nevoie de revenirea Dianei Belbiţă! Totul se complică!

Moment teribil în noul sezon Exatlon România: A fost nevoie de revenirea Dianei Belbiţă! Totul se complică!

Un articol de: B1.ro - 15 Noi 2018, 08:40
Monden

Diana Belbiță, fostă concurentă la Exatlon, este bună prietenă cu Paula Vieru, recent eliminată din echipa ”Faimoșilor”. Iar la revenirea din Republica Dominicană, Diana și-a așteptat prietena la aeroport. Mai mult, aceasta i-a transmis Paulei un mesaj extrem de emoționant, pe o rețea socială. 

”Nu m-am gândit niciodată că o să te văd în faţa unei asemenea provocări. Într-un mod ciudat, eşti cel mai dur om pe care îl cunosc. Faci aproape imposibilul în mai puţin de un minut reuşind să îmi închizi cele mai adânci tâieturi, fârâ a-mi lăsa cicatrici pe faţă. Eşti incredibilă! Şi eşti incredibilă pentru ceea ce ai făcut în faţa unei provocări ca cea din care te-ai întors azi. Nu era momentul să pleci… Mi-aş fi dorit să te văd acolo încă mult timp de aici înainte, chiar dacă uneori asta ar fi însemnat să mă cert cu toată lumea pentru a-ţi lua apărarea. Dar, trecând peste tot ce mi-aş fi dorit, mă bucur că eşti acasă”, a scris Diana Belbiţă.

Una dintre cele mai apreciate concurente ale primului sezon din ”Exatlon”, Diana trăiește acum cu emoție, din fața televizorului, fiecare ediție a show-ului și a mărturisit cine sunt concurenții ei preferați, Mirel Dragan și Yamato Zaharia. Cei trei fac parte din Federația Română de Kempo.
 

Citeşte mai multe despre:   Diana Belbita,   Exatlon