Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Elvira Deatcu a spus adevărul despre relația pe care o are cu Bebe Cotimanis: „ Cred că Dumnezeu ține cu noi”

Elvira Deatcu a spus adevărul despre relația pe care o are cu Bebe Cotimanis: „ Cred că Dumnezeu ține cu noi”

Un articol de: B1.ro - 03 Dec 2019, 13:47
Monden

Colegi de ani buni pe platourile de filmare, Elvira Deatcu, actriță acum în serialul ”Vlad” a vorbit deschis despre relațiile cu colegii, dar și despre fața nevăzută a lui Bebe Cotimanis. 

TRAGEDIE ÎN MUZICA POPULARĂ! ESTE VORBA DESPRE MAREA CÂNTĂREAȚĂ MARIA CÂRNECI! FANII AU AJUNS LA CIMITIR! IMAGINI GREU DE PRIVIT

Suntem acolo o mare familie și nu sunt vorbe în vânt. Am mai lucrat în televiziune niște ani, în trecut, și m-am întâlnit cu mulți oameni cu care am lucrat odinioară în Buftea. Chiar e o echipă care funcționează. Cred că Dumnezeu ține cu noi. Este o energie bună la lucru, sunt oameni faini, super profesioniști și nu vreau să fiu orgolioasă, dar cred că asta se vede și în calitatea produsului”, a precizat ea.

PROFEȚIE APOCALIPTICĂ! MARIA GHIORGHIU ANUNȚĂ MARELE MĂCEL! „ÎN ACEASTĂ NOAPTE...”

Și pentru că nu este prima dată când face echipa cu Bebe, Elvira a ținut să precizeze că ”soțul” de pe platoul de filmare este un om extraordinar, chiar dacă mulți au tendința să fie reticenți în preajma lui, conform libertatea.ro. 

O NOUĂ LOVITURĂ PENTRU CRISTI BORCEA! A AFLAT CE A FĂCUT VALENTINA PELINEL PE ASCUNS! RAVAGII DUPĂ ELIBERAREA DIN ÎNCHISOARE! (GALERIE FOTO)

“În ciuda aspectului lui fioros, este cea mai tandră, mai minunată și mai caldă persoană de sex masculin pe care am cunoscut-o eu la filmări până acum. E foarte fain Bebe, noi avem o relație specială. La finalul zilei de lucru e foarte bine, are umor. Suntem obosiți, vorbim mai puțin, dar ne e bine împreună și trecem ușor peste momentele astea”, a mai declarat Elvira Deatcu.  

 
Loading...