Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Fostul iubit și actualul soţ, colegi de celulă! Cum se împarte Laurette (FOTO)

Fostul iubit și actualul soţ, colegi de celulă! Cum se împarte Laurette (FOTO)

Un articol de: -
Foto: DCNews Monden

Anul trecut, Laurette Atindehou a trecut prin momente de panică. Bolidul pe care-l conducea, un Range Rover înscris în Bulgaria, în valoare de 60.000 de euro, dispăruse din parcare. Cum era firesc, a sunat la Poliţie şi l-a acuzat pe fostul său iubit, Mihai Ştefan, potrivit click.ro. 

Au trecut șase luni de la incident și abia acum vedeta a reușit să intre în posesia mașinii. Se pare însă că Laurette nu are persimiunea să o conducă, pentru că actele autoturismului se află la verificări. Mulatra cere dreptate și vrea ca Mihai Ştefan să ajungă la închisoare pentru furt calificat.

„Da, este adevărat, mi-am primit maşina şi sunt bucuroasă pentru că s-a făcut dreptate. Există o ordonanţă prin care procurorii au dispus ca autoturismul să-mi fie restituit. Nu pot să merg însă cu ea, întrucât se verifică actele de Bulgaria, pe care a fost înscrisă. Nu o să mai dureze mult. Procedura e simplă”, a declarat Laurette.

Mihai Ștefan, fstul iubit al vedetei s-a ales cu dosar pentru furt calificat. În cazul în care va fi găsit vinovat, va primi închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă acest lucru se întâmplă, el ar putea să-l întâlnească pe actualul soț a lui Laurette, Ciprian Nistor, care este închis la Penitenciarul Jilava pentru o evaziune fiscală în valoare de 3 milioane de euro.

Citeşte mai multe despre:   penitenciarul Jilava
 
 
 
Loading...