Imagini cu Denisa Manelista SUFERIND pe patul de SPITAL! Ce spun MEDICII (FOTO)
Nimeni nu știe cu exactitate care este de fapt care este adevărata stare în care se află Denisa Manelista. Familia refuză să facă declarații publice despre sănătatea vedetei, însă de curând au apărut imagini care o arată pe Denisa Manelista alături de mama ei la spitalul în care sunt internate, potrivit cancan.ro.
Din câte se pare, Denisa este tratată foarte bine, iar medicii spun că spră ca ea să se recupereze, fiind puțin mai optimiști în ceea ce privesc șansele ca vedeta să se întoarcă pe scenă.
Medicii spun că Denisa are voie să primească vizite din partea celor dragi, tocmai pentru ca starea ei de spirit să fie din ce în ce mai bună.
„Începe să-şi revină şi suntem foarte încrezători că vom avea curând veşti minunate. În prima fază, tratamentul a fost menit să stabilizeze starea pacientei, iar de câteva zile au apărut şi indicii ale unei evoluţii spre bine. E nevoie doar de timp. Dumnezeu pare că are grijă de ea” au declarat medicii.