Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Incredibil! Cât a pus în plic nașa Delia la nunta surorii sale

Incredibil! Cât a pus în plic nașa Delia la nunta surorii sale

Un articol de: - 29 Mai 2017, 16:01
Monden

Delia și soțul său Răzvan Munteanu au fost nași, din nou, în acest weekend, însă de data aceasta evenimentul a fost mai special pentru că mirii au fost chiar sora sa, Oana și iubitul acesteia Răzvan.

Petrecerea a fost pe cinste, iar toți cei care au fost invitați s-au distrat până dimineață.

Jurnaliștii de la Cancan scriu și despre cadourile pe care mirii le-au primit și, mai ales, despre suma de bani pe care nașii au pus-o în plic.

Aceasta se ridică la câteva zeci mii de euro, asta pentru că petrecerea a avut loc în NUBA, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din Capitală, iar soțul Deliei s-a ocupat cu organizarea întregii petreceri.

Informația a fost oferită de soacra mică, mama Deliei și a Oanei, care, însă, nu a vrut să dezvăluie suma pe care ea a pus-o în plic pentru copiii săi.

”Toate cheltuielile şi organizarea nunţii au fost suportate de naş. Eu le-am dat bani, dar nu pot dezvălui suma. Nu ştiu ce daruri au primit de la ceilalţi invitaţi, pentru că nu cunosc amănunte”, a declarat Gina Matache.

Citeşte mai multe despre:   delia,   nunta
 
 
 
Loading...