Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Influența lui Ion Țiriac, dezvăluită de un nume important al tenisului: „Când se ridică, nu mișcă nici musca"

Influența lui Ion Țiriac, dezvăluită de un nume important al tenisului: „Când se ridică, nu mișcă nici musca"

Un articol de: Andrei Vlad - 04 Mar 2021, 16:18
Influența lui Ion Țiriac, dezvăluită de un nume important al tenisului: „Când se ridică, nu mișcă nici musca" Monden

Ion Țiriac (81 de ani) este unul dintre cei mai respectați oameni din tenisul mondial, în ciuda atacurilor lui Alexis Ohanian (37 de ani), soțul Serenei Williams. George Cosac (53 de ani), fost președinte al Federației Româna de Tenis (FRT), a vorbit despre influența miliardarului român.

„Nu cred că există colțișor de pe globul ăsta unde să nu fi apărut numele lui sau să nu fi fost implicat în ceva. În momentul în care se ridică la adunările Federației Internaționale, nu mișcă nici musca! Lumea face poze, ia autografe. Este văzut ca una dintre marile personalități ce și-au pus amprenta asupra evoluției tenisului”, a povestit Cosac, pentru GSP Live.

 

Atacurile la adresa lui Ion Țiriac, o strategie de publicitate pentru Alexis Ohanian, soțul Serenei Williams

 

În opinia lui Cosac, soțul Serenei Williams a vrut doar să-și facă reclamă pe spatele lui Ion Țiriac, prin intermediul ironiilor postate pe internet.

„Cel mai ușor pentru a-ți face reclamă e să creezi o imagine negativă sau să spui ceva rău. Dacă ar fi spus ceva de bine la adresa domnului Țiriac ar fi fost ceva normal. E greu să vii și să vorbești așa despre Ion Țiriac, care este o legendă în lumea sportului”, a mai precizat Cosac.

Citeşte mai multe despre:   Ion Tiriac,   Serena Williams,   tenis,   Alexis Ohanian,   George Cosac