Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Ioana Ginghină, MĂRTURISIRI ȘOCANTE din căsnicia cu Alexandru Papadopol: 'Iau cu pumnul pastile. Da, am nevoie de ajutor!'

Ioana Ginghină, MĂRTURISIRI ȘOCANTE din căsnicia cu Alexandru Papadopol: 'Iau cu pumnul pastile. Da, am nevoie de ajutor!'

Un articol de: B1.ro - 11 Iun 2019, 16:33
Monden

Actrița Ioana Ginghină a vorbit deschis despre depresia cu care se confruntă de la despărțirea de soțul ei, actorul Alexandru Papadopol.

Aceasta a povestit că probleme sunt mai vechi și că prima ședință la psiholog a avut-o anul trecut.

“Mi-a luat mult până să accept acest lucru, că da, am nevoie de ajutor, că încercările la care mă pune viața, sunt deja prea grele pentru mine și am decis să strig. De când? Chiar de ziua mea, anul trecut, în septembrie, mi-am făcut cadou o vizită la psiholog… De ce mai exact? Somnul era din ce în ce mai prost și începusem să iau cu pumnul pastile de plante recomandate de unul și altul, dar care nu își făceau efectul. Adormeam relativ repede, însă mă trezeam după 2-3 ore și se trezea și a mea minte, plină cu gânduri și scenarii care mai de care, apoi urma nodul în stomac care nu mă mai lasa de mult să mănânc și gata cu somnul. Și asta se întâmpla noapte de noapte. Prietenii au venit și m-au ajutat însă au și ei problemele lor, unde mai pui că sunt subiectivi, toată lumea într-un fel se gândește la ce ai putea face să “salvezi” anumite situații, nu la faptul că eu mă prăbușesc, că mă doare la propriu și joc teatru mai ceva ca în seriale, ca să arăt copilului meu, dar și societății că totul va fi bine, că totul este în regulă cu mine. Însă nu este ușor, mai ales când ești 24 din 24 alături de un suflet care se agață cu disperare de tine, că tot ce are stabil în acest moment ești tu, mama, deci trebuie să-i arați că viața merge înainte, că fericirea vine din lucrurile mici, că ne bucurăm că suntem sănătoși și că avem tot ceea ce ne trebuie, texte clasice aș putea spune, dar care pot fi luate ca reper în anumite situații. Și da, ea, Ruxi, această fetița de 10 ani este o minune, care mă ajută foarte mult că este acolo lângă mine și nu mă lasă să mă prăbușesc. O face inconștient, căci nu știe exact ce e în sufletul meu, dar exact această naivitate a ei și multitudinea ei de dorințe îmi dă atâta speranța. Voi încheia aici, căci încă nu am curaj să vorbesc mai mult, dar m-am gândit să-ți spun și ție că este ok să ceri ajutor specializat, dacă e cazul. Nu întotdeauna suntem atât de puternici că să ne rezolvăm singuri problemele.”, a scris Ioana Ginghină pe blogul ei.

Citeşte mai multe despre:   Ioana Ginghina
 
 
 
Loading...