Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Ion Dichiseanu, internat în stare gravă la ATI. Actorul, infectat și cu o bacterie

Ion Dichiseanu, internat în stare gravă la ATI. Actorul, infectat și cu o bacterie

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 01 Apr 2021, 13:10
Ion Dichiseanu, internat în stare gravă la ATI. Actorul, infectat și cu o bacterie foto: facebook.com/Ioana Dichiseanu Monden

Ion Dichiseanu este internat în stare gravă la Spitalul Floreasca încă de la începutul anului. Fiica marelui actor Ion Dichiseanu, Ioana Dichiseanu, a vorbit despre starea de sănătate a tatălui său. 

Îndrăgitul actor este internat în spital și, conform fiicei sale, a început să se simtă puțin mai bine față de momentul în care a ajuns acolo.

„Este mult mai bine faţă de cum a ajuns la spital, noi ne rugăm în continuare să fie din ce în ce mai bine şi să ajungă acasă. Stă de ceva vreme în spital şi nu e uşor nici pentru noi, nici pentru el. Starea lui este stabilă, este staţionar, dar noi vrem să îl aducem repede acasă şi ne rugăm la Doamne Doamne să fie lângă el.”, a povestit Ioana Dichiseanu, în emisiunea Exclusiv VIP, de la Prima TV, conform Adevărul.

 

„O bacterie i-a provocat o pneumonie severă bilaterală”

 

Ioana Dichiseanu a mai mărturisit că actorul a fost infectat cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală.

„Nu a pornit dintr-o suferinţă anume, el este un fost fumător şi a avut o saturaţie uşor scăzută a oxigenului, dar nu alarmantă. În noiembrie a avut câteva simptome care i-au dat de bănuit, a făcut radiografie şi CT. Acestea au fost prost citite, prost interpretate. A făcut o bronhoscopie şi, la 11 zile după aceasta, s-a prăbuşit şi am aflat că a fost infectat cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală. Diagnosticul nu era unul plăcut, cred că mulţi nu ar fi trecut peste. Şi uite că Dumnezeu a fost şi este lângă el şi acum. El este un luptător și un om foarte puternic, a mai declarat fiica actorului.

Și fosta soție, Simona Florescu, a făcut apel, alături de fiica sa, la toţi cei care îl iubesc să trimită un gând bun către Ion Dichiseanu

“Îl iubim şi vrem să fie în continuare la fel de ambiţios şi cu la fel de multă voinţă, pentru că degeaba Dumnezeu lucrează dacă omul nu-şi doreşte. El iubeşte viaţa, oamenii şi îşi doreşte să trăiască”, a declarat Simona Florescu, fosta soţie a lui Ion Dichiseanu.Tragedie în lumea artistică! A murit o mare valoare a României, la doar 43 ani, din cauza Covid-19

Citeşte mai multe despre:   Ion Dichiseanu,   ioana dichiseanu,   simona florescu