Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Noi ipoteze în cazul turiștilor străpunşi de săgeţi în Germania: Polițiștii cred că a fost vorba de crimă la cerere şi sinucidere

Noi ipoteze în cazul turiștilor străpunşi de săgeţi în Germania: Polițiștii cred că a fost vorba de crimă la cerere şi sinucidere

Un articol de: B1.ro - 15 Mai 2019, 11:23
foto: Pixabay Monden

Poliția are o nouă ipoteză în ceea ce privește moartea misterioasă a cinci persoane din Germania, scrie AFP.

Anchetatorii cred că în acest caz este vorba despre un pact de crimă-sinucidere.

Trei dintre oameni, un bărbat și două femei, au fost găsiți fără suflare într-o cameră de hotel din Passau.

Cauza morții a fost străpungerea cu săgeți. De altfel, în cameră se aflau mai multe arbalete.

Cadavrele bărbatului şi al uneia dintre femei se aflau pe pat, cu săgeţi în cap şi inimă, în timp ce cealaltă femeie, care se presupune că a tras asupra celorlalţi, se afla pe podea, cu o săgeată în gât. 

Procurorul de caz a declarat că investighează cazul ca o „crimă la cerere şi sinucidere”.

Alte două cadavre au fost găsite în apropierea hotelului respectiv.

 
 
 
Loading...