Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Irinel Columbeanu a venit la Parlament dar şedinţa Comisiei s-a anulat

Irinel Columbeanu a venit la Parlament dar şedinţa Comisiei s-a anulat

Aşa cum fusese stabilit, Irinel Columbeanu s-a prezentat marţi, la ora 14:30 la Parlament, pentru a dezbate împreună cu Comisia pentru Drepturile Omului, cazul fiicei sale Irina, pe care omul de afaceri o doreşte din nou în custodia sa.

Zis şi făcut. Milionarul de la Izvorani a venit la întrunire, numai că membrii Comisiei, care s-au autosesizat după ce premierul Emil Boc a primit o sesizare din partea lui Irinel Columbeanu, nu au mai venit la şedinţă.

Vicepreşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, Marius Dugulescu, a anunţat că deputaţii PDL nu vor participa la audierile din Comisie, pentru că „Parlamentul României este mai presus decât Irinei şi Monici”.

Jurnaliştii l-au informat pe Irinel că o parte din parlamentari au venit în sala de şedinţe, dar au lăsat numai câteva acte după care au plecat.

„Consider că neparticiparea, în caz că aşa se va întâmpla, ar fi un caz de o extremă ignorare a problemelor prezent şi viitoare ale acestei ţări, datorită faptului că copiii sunt viitorul aceste ţări. Sper ca fiii lor când vor ajunge parlamentari, să nu ajungă la fel ca taţii lor”, a spus omul de afaceri.

Irinel Columbeanu este de părere că are o foarte mare relevanţă faptul că parlamentarii refuză să participe la lucrările unei astfel de comisii şi nu ştie „de ce le este frică de acest subiect”.

Irinel Columbeanu cere demisia parlamentarilor


Deşi preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului anunţase că va trimite invitaţii atât lui Irinel Columbeanu, cât şi Monicăi, omul de afaceri a venit neinvitat la Parlament şi doreşte să ia parte la şedinţa în care se va dezbate modul în care reprezentaţilor Direcţiei pentru Protecţia Copilului Ilfov au acţionat în cazul Irinei Columbeanu.

Nu numai că nu s-au prezentat toţi deputaţii la şedinţă, dar lui Irinel i-a interzis accesul în sala de dezbateri.

„Dacă un parlamentar refuză participarea la o şedinţa unei asemenea comisii, dânsul se descalifică, după părerea mea, atât în faţa celor care l-au ales, cât mai ales în faţa copiilor lor. Să le fie ruşine. Să-şi dea demisia imediat”, a declarat Irinel.

După ce a discutat cu preşedintele Comisiei, dar şi cu reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Ilfov care veniseră de asemenea pentru discuţii, a fost anunţat faptul că şedinţa s-a anulat.




Citeşte mai multe despre:   Irinel Columbeanu,   Parlament,   sedinta,   Protectia Copilului
 
 
 
Loading...