Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Jasmine, criză de nervi la CanCan TV: A plecat din platou după o ceartă cu Leo de la Strehaia

Jasmine, criză de nervi la CanCan TV: A plecat din platou după o ceartă cu Leo de la Strehaia

Invitată în cadrul emisiunii "CanCan TV", difuzată miercuri de B1 TV, Jasmine, fosta iubită a lui Leo de la Strehaia, a vrut să plece din platoul "CanCan TV".

"Ori eu ori Leo", a spus aceasta panicată că  Leo de la Strehaia va fi invitat în platoul emisiunii, fiind convinsă într-un final de moderatorul Adrian Artene să rămână, însă nu pentru foarte mult timp.

Jasmine a avut o criză de nervi pe toată durata emisiunii, urlând și vorbind vulgar, spunându-i moderatorului că va părăsi platoul dacă fostul său iubit i se va adresa. "Eu nu mai am ce să vorbesc cu acest personaj", a urlat dansatoarea.

"Împăcarea cu Leo nu a avut nici un sens", a declarat invitata referitor la împăcarea celor doi din redacția ziarului CanCan.

Jasmine aproape să plece din platoul "CanCan TV"


Jasmine susține că nu este terorizată sau amenințată de amantul său italian, Giovanni Calabro, adăugând că nu este implicată în contractul italianului, pentru care este anchetat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aceasta a spus că nu mai suportă presiunea exercitată de presă asupra sa și toate articolele mincinoase în care a apărut.

"Nu m-am închis în casă și nu le-am spus prietenilor că mor de frică", a spus Jasmine.

Pe tot parcursul emisunii Jasmine a fost extrem de nervoasă și a dezmințit toate informațiile apărute în presă legate de o posibilă sinucidere a acestia. "Nu mă sinucid, nu scăpați așa ușor de mine", a spus dansatoarea.

Jasmine critică articolele în care a apărut


Jasmine a părăsit până la urmă platoul, enervată la culme de faptul că Leo de la Strehaia a participat la discuții. "Voi chiar credeți că eu glumesc", a urlat dansatoarea înainte să părăsească platoul.

Jasmine părăsește platoul "CanCan TV"


Leo de la Strehaia a oferit mai multe lămuriri vizavi de cearta sa cu Jasmine. Acesta pretinde că ambii au fost amenințați de Calabro, el fiind chiar invitat la un hotel să demonstreze "cât de bărbat" este. Fostul iubit al dansatoarei a adăugat că deși Jasmine nu vrea să recunoască, este terorizată de italian, motiv pentru care a amenințat de mai multe ori că se sinucide.

"Și ce dacă mă arunc de la etaj? Mi-am pus perne jos să aterizez bine", a fost replica lui Jasmine.

Leo de la Strehaia: Și eu și Jasmine am fost amenințați







Citeşte mai multe despre:   CanCan TV,   B1 TV,   amenintari,   sinucidere
 
 
 
Loading...