Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Marciuc riscă amenzi de milioane

Marciuc riscă amenzi de milioane

Un articol de: - 05 Apr 2018, 17:23
Monden

Iuliana Marciuc a ajuns spaima șoferilor. Pentru jurnalista TVR regulile de circulaţie sunt făcute mai degrabă ca să fie încălcate, şi nu respectate.

Aceasta a fost surprinsă de mai multe ori parcând aiurea sau ignorând semnele rutiere.

Luna trecută, ea a fost surprinsă din nou de paparazzii, de data aceasta conducând haotic, după reguli numai de ea ştiute. După ce a zăbovit o vreme la o bancă din zona 1 Mai, Marciuc și-a continuat drumul până la Spitalul Colentina. La plecare, mnici n-a pucat bine să se urce din nou la volan, că vedeta de la TVR a şi comis-o: a luat-o pe o stradă cu semnul interzis din incinta spitalului.

Deși are "trecere" la polițiști, fiind o persoana atât de cunsocută, Marciuc își cam forțează norocul. Iubita lui enache s-ar putea alege cu o amendă usturătoare, potrivit Codului Rutier, și cu cu mai multe puncte de penalizare. În cele din urmă, ar putea rămâne pieton.

Citeşte mai multe despre:   iuliana marciuc