Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Mirabela Dauer s-a vaccinat împotriva SARS-COV-2. Cum se simte cântăreața după prima doză

Mirabela Dauer s-a vaccinat împotriva SARS-COV-2. Cum se simte cântăreața după prima doză

Un articol de: Beatris Ionita - 27 Ian 2021, 13:42
Mirabela Dauer s-a vaccinat împotriva SARS-COV-2. Cum se simte cântăreața după prima doză Sursa Foto: Facebook Monden

Mirabela Dauer s-a vaccinat anti-COVID. Vedeta a povestit, miercuri dimineață, în emisiunea "Neatza cu Răzvan și Dani" de la Antena 1, cum a decurs imunizarea. 

Cântăreața în vârstă de 72 de ani a mărturisit că nici măcar nu a simțit înțepătura, iar despre reacții adverse nici nu a fost vorba.

„Am fost și m-am vaccinat, totul este extraordinar, nu am simțit nimic, absolut nimic. Eram acolo cu doamna doctoriță, se uită la mine și mă întreabă ce fac. Păi, ce să fac, aștept să mă vaccinați. V-am vaccinat, gata. Aoleu, nici nu am simțit, pe bune. Voiam să mă vaccineze și în brațul drept, să nu mai vin și a doua oară.

Nu am avut nicio problemă după, spre deosebire de alți bărbați, cu febră, cu dureri de braț, cu atâtea probleme. Bărbați, ce să mai. Eu nu am avut nimic la spital și nici după. Aștept doar să revin pe scenă, mi-e atât de dor de cântat, măcar la voi să mai vin și să cânt din când în când. Am speranțe că totul va fi mai bine din acest an", a declarat artista potrivit impact.ro.

 

Mirabela Dauer respectă cu sfințenie măsurile sanitare

 

Artista face parte din categoria oamenilor care au militat pentru respectarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei.

”Eu sunt corectă, nu ies din casă. Și când ies îmi pun mască, pun mănuși, mă dezinfectez și restul. Sunt supărată pe toți ăștia care ies afară, din cauza lor să stau eu în casă”, a mărturisit artista recent.

Mirabela Dauer şi-a exprimat revolta faţă de cei care nu respectă în mod flagrant regulile de protecţie.

”Eu stau în casă, la televizor și ei se duc să-și facă toate fițele prin cârciumi. Asta e o aroganță. Ce e atât de neînțeles să-ți pui masca aia când ieși din casă? Trebuie să ai grijă de tine, așa ai grijă și de cei din jurul tău”, a mai spus artista.S-a aflat cine o va înlocui pe Gina Pistol la “Chefi la cuţite”. Ce se întâmplă cu show-ul Asia Expres

 

Mirabela Dauer și-a pierdut un rinichi din cauza cancerului

 

Vedetei i-a fost extirpart un rinichi în 2018. Analizele au arătat că avea o tumoră la rinichiul stâng şi, pentru a evita complicaţiile, medicii au decis extirparea. Mirabela Dauer a declarat că, cel mai probabil, o dietă drastică pe bază de proteine că i-a afectat sănătatea. 

 

Citeşte mai multe despre:   Mirabela Dauer,   vaccin anti-COVID-19