Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden O familie din Marea Britanie a lansat un balon care a ajuns în Asia, zburând 6.000 de mile

O familie din Marea Britanie a lansat un balon care a ajuns în Asia, zburând 6.000 de mile

O familie din oraşul britanic Bolton a lansat un balon, care a călătorit 6.000 de mile, ajungând în oraşul asiatic Laos, informează Daily Mail.

Abby Garder şi fraţii săi au lansat un balon în aer pentru a celebra prima zi a anului, ataşând şi o vedere cu un timbru, dedicată lui Abby care îşi sărbătorise ziua de naştere în ajunul Crăciunului.

După o perioadă, un bărbat din oraşul Laos, situat în sud-estul Asiei, la o distanţă de 6.000 de mile de locuinţa familiei lui Abby, a scris familiei Gardner, spunând că a găsit balonul şi trimiţându-le o vedere.

„Uitasem complet (n.r. de balon) până când am primit vederea. Ne-a luat câteva minute să ne dăm seama despre ce este vorba. Sunt extrem de surprinsă că balonul a călătorit atât de departe. Am pus doar un timbru de clasa întâi pe el, pentru că am crezut că va ajunge în Ţara Galilor sau Cornwell. Nu ne aşteptam să ajungă în cealaltă parte a lumii”,  a declarat mama lui Abby.

Vederea primită de cei trei fraţi conţinea detalii despre locul unde a fost găsit balonul, precum şi despre diferenţele de climă şi de regim alimentar din Marea Britanie şi Asia.

„Copiii au mai lansat şi alte baloane până acum, însă aceasta este prima dată când chiar au primit un răspuns de la cineva” a declarat mama lui Abby.



Citeşte mai multe despre:   Marea Britanie,   Asia