Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Oana Zăvoranu a aflat că a pierdut sarcina: "Era foarte necăjită şi regretă"

Oana Zăvoranu a aflat că a pierdut sarcina: "Era foarte necăjită şi regretă"

Şeful Secţiei de Ginecologie a Spitalului CF2, Eugen Tănase, a oferit, marţi, noi detalii despre starea de sănătate a Oanei Zăvoranu. Medicul a spus că Oana a aflat că a pierdut sarcina şi că este foarte necăjită. Aceasta ar putea fi externată în cursul acestei zile.

Oana Zăvoranu era însărcinată în şase săptămâni când a suferit avortul spontan în urma căruia a fost internată la Spitalul Floreasca, iar apoi transferată la CF2.

„Eu vă spun datele din momentul în care Oana s-a prezentat la mine, pe documentele de la mine şi pe analizele de laborator, făcute la mine. Eu am spus că această cauză a evenimentului de acum e posibil în contextul Oanei să fie un avort spontan, o sarcină oprită în evoluţie cu câtva timp în urmă", a explicat Eugen Tănase, după ce a fost întrebat dacă Oana a suferit un avort spontan.

"Acest interval poate să fie de 7-10 zile sau de trei săptămâni, când o sarcină se poate opri, fără să aibă manifestare clinică şi să se declanşeze clinic ulterior. Probele care îţi arată că există o sarcină se negativează, în funcţie de vârsta sarcinii, într-un interval de 4, 7, 12 zile. Proba ei în momentul de faţă este negativă, deci Oana va ieşi din spital cu un alt diagnostic: că a fost o sarcină înainte”, a adăugat şeful Secţiei de Ginecologie de la CF2.

Oana Zăvoranu, la un pas de externare


Întrebat dacă Oana ştie despre ceea ce i-a intâmplat, specialistul a spus că i-au fost aduse la cunoştinţă toate datele.

„Categoric că ştie, i-am arătat toate documentele, toate investigaţiile, i-am arătat imaginile ecografice. Ea regretă foarte tare, era foarte necăjită. Probabil că şi psihic suferea din cauza asta. Cel puţin afirmativ, Oana îşi dorea acest copil”, a precizat Eugen Tănase.
Oana stă într-un pat şi se uită pe laptop. E perfect conştientă şi comunică. Pericolul a trecut 90%

Medicul Eugen Tănase a mai anunţat că Oana Zăvoranu e perfect conştientă şi comunică. Pericolul a trecut 90%, fapt pentru care Oana ar putea fi externată în cursul acestei zile, dar nu are voie să facă efort, şi va trebui să urmeze un tratament.

Oana Zăvoranu a aflat că a pierdut sarcina



Citeşte mai multe despre:   Oana Zavoranu,   spital,   avort
 
 
 
Loading...