Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Oscar 2011, predicții confirmate: "The King's Speech", cel mai bun film. Portman şi Firth, cei mai buni actori. Vezi câştigătorii

Oscar 2011, predicții confirmate: "The King's Speech", cel mai bun film. Portman şi Firth, cei mai buni actori. Vezi câştigătorii

Academia Americană de Film şi-a desemnat, duminică seară, câştigătorii celei de-a 83-a ediţii a Premiilor Oscar, care s-a desfăşurat la Kodak Theatre din Los Angeles. Gala din acest an, prezentată de actorii Anne Hathaway şi James Franco, a fost una plină de surprize şi premiere.

Așa cum era de așteptat, trofeul pentru cel mai bun film a fost adjudecat de drama "Discursul Regelui/ The King’s Speech". Cu toate acestea, lungmetrajul, regizat de Tom Hooper, a reuşit să obţină doar patru premii, deşi conducea topul favoriţilor cu 12 nominalizări. Acesta a mai primit trofee la categorii precum scenariu sau regie, însă a pierdut la imagine sau sunet.

Marele perdant a fost de departe "True Grit", care, deşi ocupa locul doi în topul favoriţilor, cu zece nominalizări, nu a obţinut niciun premiu.

"The King's Speech", marele învingător la Oscar


"The King’s Speech" prezintă povestea regelui George al VI-lea al Marii Britanii, tatăl reginei Elisabeth a II-a, interpretat de Colin Firth. Fiind bâlbâit, acesta apelează la serviciile unui logoped (Geoffrey Rush), înainte de a susţine un discurs istoric, în direct la BBC, prin care anunţă intrarea ţării în cel de-Al Doilea Război Mondial. Din distribuţia filmului face parte şi actriţa britanică Helena Bonham Carter, în rolul reginei.

La capitolul joc actoricesc, Natalie Portman a confirmat toate pronosticurile, obţinând trofeul pentru roul principal jucat în drama "Black Swan", regizată de Darren Aronofsky. La rândul său, actorul britanic Colin Firth a fost recompensat cu un Oscar pentru rolul impecabil din "The King's Speech".

Natalie Portman, cea mai bună actriţă


În lupta dintre "The Social Network/ Reţeaua de Socializare" şi "Inception/ Începuturi", învingător a ieşit acesta din urmă, regizat de Christopher Nolan, care a reuşit să obţină patru trofee, cu unul mai mult decât drama lui David Fincher.

Află mai multe despre "Inception" şi "The Social Network"

Atmosferă destinsă

Gala Oscar din acest an a fost una plină de momente inedite. Două dintre ele au venit chiar din rândul prezentatorilor. Anne Hathaway, în vârstă de 28 de ani şi James Franco, de 32 de ani, au fost nu numai primul cuplu care să prezinte Oscarurile, dar şi cele mai tinere gazde ale evenimentului.  

Ediţia Premiilor Oscar din acest an a fost deschisă cu un montaj comic în care cei doi prezentatori ai evenimentului s-au „plimbat” între secvenţe memorabile din cele mai nominalizate producţii. De la „Inception” la „The Social Network”,  de la „The Fighter” la „The King’s Speech” şi mai apoi la „Black Swan”, Anne Hathaway şi James Franco au reuşit să parodieze momente cu replici precum „Avem un mesaj din viitor: microfoanele vor deveni mai mici” sau „Priviţi, execut dansul raţei maro...”, fiind însoţiţi în unele secvenţe de actori celebri precum Alec Baldwin sau Morgan Freeman.

Tinerii actori au avut apoi un schimb de replici cu două rude aflate în sală. Anne Hathaway şi-a salutat mama, care nu a ratat ocazia să o apostrofeze cu replica: „Stai dreaptă, e şi Steven Spielberg în sală...”. La rândul său, James Franco a vorbit cu bunica sa. Aceasta a ţinut să îi transmită cu entuziasm că l-a văzut pe Marky Mark, referindu-se de fapt la Mark Wahlberg, care a devenit celebru nu pentru actorie, ci pentru formaţia rap Marky Mark and the Funky Bunch.

„Alice în Ţara Minunilor”, primul Oscar decernat


Celebrul actor Tom Hanks a avut onoarea de a anunţa primul Oscar din acest an. După o scurtă rememorare a celebrei producţii „Pe Aripile Vântului”, urmată de o retrospectivă a filmelor premiate în ultimii ani la categoria cea mai bună regie artistică, printre care şi „Titanic”, Tom Hanks a anunţat că Oscarul merge la pelicula „Alice în Ţara Minunilor”, regizată de Tim Burton.

Tot Tom Hanks a fost cel care a anunţat apoi câştigătorul la categoria cea mai bună imagine. Trofeul a mers la „Începuturi/ Inception”, în regia lui Christopher Nolan. Lungmetrajul s-a luptat la această categorie cu „Black Swan”, „The King’ Speech”, „The Social Network” şi „True Gritt”.

„The Fighter” a avut cei mai buni actori în rol secundar

Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar a fost anunţat de către Kirk Douglas. Acesta a reuşit să ţină publicul în suspans minute bune, cu o serie de glume la adresa unor actori din sală sau chiar a prezentatoarei, pe care a întrebat-o retoric unde era când făcea el filme.

„N-o să uit niciodată acest moment”, a glumit Kirk Douglas, anunţând apoi că trofeul merge la Melissa Leo, pentru rolul din „The Fighter”. Aceasta a avut un discurs destul de agitat, în timpul căruia a reuşit să facă două gafe. După ce a părut că îi face avansuri lui Kirk Douglas, pe care l-a întrebat ce face după spectacol, Melissa Leo a scăpat şi o replică nu tocmai demnă de împrejurări: „So fucking easy”. La final, actriţa s-a deplasat în spatele scenei la braţul tatălui lui Michael Douglas, sprijinindu-se în bastonul acestuia.  

Melissa Leo înjură la Oscar


Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar a mers tot la filmul „The Fighter”. Christian Bale a obţinut trofeul, anunţul fiind făcut de actriţa Reese Whiterspoon.

„The Social Network” şi „The King’s Speech”, primele Oscaruri pentru scenarii

Primul Oscar pentru producţia „The Social Network”, nominalizată la opt categorii, a fost câştigat pentru cel mai bun scenariu adaptat. Trofeul a fost adjudecat, astfel, de Aaron Sorkin pentru felul în care a reuşit să redea cronica modului în care a apărut reţeaua Facebook.

Lungmetrajul cu cele mai multe nominalizări, „The King’s Speech”, a obţinut primul trofeu tot pentru scenariu. David Seidler este cel care a  luat premiul pentru scenariu original. În discursul său, el a ţinut să le transmită „tuturor bâbâiţilor din lume” că au reuşit „să se facă auziţi”. Totodată, el a făcut glume pe seama vârstei sale, spunând că este, probabil, cel mai vârstnic câştigător la această categorie.

„Inception” vs. „The Social Network”

Aşa cum se anunţa, lupta dintre „Inception” şi „The Social Network” a fost una strânsă. Cele două producţii împărţeau un loc în topul preferinţelor încă de la anunţarea nominalizărilor, amândouă obţinând câte opt şi plasându-se astfel pe locul trei, după "The King’s Speech" şi „True Grit”.

Al doilea trofeu obţinut de drama „The Social Network” a a fost la categoria cea mai bună coloană sonoră. Iar cel de-al treilea a fost obţinut pentru cel mai bun montaj.

La capitoul sunet, însă, „Inception” s-a impus cu două trofee, din cele opt nominalizate. Astfel, pelicula lui Christopher Nolan a obţinut Oscarul pentru cel mai bun montaj de sunet şi pentru cel mai bun mixaj de sunet. La acesta din urmă a concurat şi „Social Network”.

Tot „Inception” a fost producţia care a obţinut trofeul pentru cele mai bune efecte vizuale, al patrulea pentru drama lui Nolan.

Vezi momente muzicale inedite de la Oscar


LISTA CÂŞTIGĂTORILOR PREMIILOR OSCAR 2011:


Cel mai bun film


- The King's Speech
- Inception
- The Black Swan
- The Fighter
- The Kids Are All Right
- 127 Hours
- The Social Network
- Toy Story 3
- True Grit
- Winter's Bone

Cel mai bun regizor

- Darren Aronofsky (Black Swan)
- David O. Russell (The Fighter)
- Tom Hooper (The King's Speech)
- David Fincher (The Social Network)


Cea mai bună actriţă în rol principal

- Annette Bening (The Kids Are All Right)
- Nicole Kidman (Rabbit Hole)
- Jennifer Lawrence (Winter's Bone)
- Natalie Portman (Black Swan)
- Michelle Williams (Blue Valentine)

Cel mai bun actor în rol principal

- Javier Bardem (Biutiful)
- Colin Firth (The King's Speech)
- James Franco (127 Hours)
- Jesse Eisenberg (The Social Network)
- Jeff Bridges (True Grit)

Cea mai bună actriţă în rol secundar

- Amy Adams (The Fighter)
- Helena Bonham-Carter (The King's Speech)
- Melissa Leo (The Fighter)
- Hailee Steinfeld (True Grit)
- Jacki Weaver (Animal Kingdom)

Cel mai bun actor în rol secundar

- Christian Bale (The Fighter)

- John Hawkes (Winter's Bone)
- Jeremy Renner (The Town)
- Mark Ruffalo (The Kids Are All Right)
- Geoffrey Rush (The King's Speech)

Cea mai bună regie artistică

- Alice în Ţara Minunilor
- Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1
- Inception
- The King's Speech
- True Grit

Cel mai bun scenariu original

- Another Year
- Inception
- The Kids Are All Right
- The King’s Speech
- The Fighter

Cel mai bun scenariu adaptat

- Danny Boyle şi Simon Beaufoy (127 Hours)
- Aaron Sorkin (The Social Network)
- Michael Arndt (Toy Story 3)
- Joel Coen şi Ethan Coen (True Grit)
- Debra Granik (Winter's Bone)

Cea mai bună imagine

- Black Swan
- Inception
- The King's Speech
- The Social Network
- True Grit

Cel mai bun film de animaţie

- Toy Story 3
- The Illusionist
- How To Train Your Dragon

Cel mai bun scurtmetraj animat


- The Gruffalo
- Let's Pollute
- The Lost Thing
- Madagascar, carnet de voyage

Cel mai bun film străin

- Biutiful (Mexic)
- Dogtooth (Grecia)
- In a Better World (Danemarca)
- Incendies (Canada)
- Outside the Law (Hors-la-loi) (Algeria)

Cea mai bună coloană sonoră

- How to Train Your Dragon - John Powell
- Inception - Hans Zimmer
- The King's Speech - Alexandre Desplat
- 127 Hours - A.R. Rahman
- The Social Network - Trent Reznor şi Atticus Ross

Cel mai bun mixaj de sunet

- Inception
- The King's Speech
- Salt
- The Social Network
- True Grit"

Cel mai bun montaj de sunet

- Inception
- Toy Story 3
- Tron: Legacy
- True Grit
- Unstoppable

Cel mai bun machiaj

- The Way Back
- The Wolfman
- Barney's Version

Cele mai bune costume

- Alice în Ţara Minunilor
- I Am Love
- The King's Speech
- The Tempest
- True Grit

Cel mai bun scurtmetraj documentar

- Killing in the Name
- Poster Girl
- Strangers No More
- Sun Come Up
- The Warriors of Qiugang

Cel mai bun scurtmetraj

- The Confession
- The Crush
- God of Love
- Na Wewe
- Wish 143

Cel mai bun lungmetraj documentar

- Exit through the Gift Shop
- Gasland
- Inside Job
- Resterpo
- Waste Land

Cele mai bune efecte vizuale

- Alice în Ţara Minunilor
- Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1
- Hereafter
- Inception
- Iron Man 2
  
Cel mai bun montaj

- Black Swan
- The Fighter
- The King's Speech
- 127 Hours
- The Social Network


Cel mai bun cântec

- "We Belong Together" din Toy Story 3 - muzica şi versurile de Randy Newman
- "Coming Home" din Country Strong - muzica şi versurile de Tom Douglas, Troy Verges şi Hillary Lindsey
- "I See the Light" din Tangled - muzica de Alan Menken, versuri de Glenn Slater
- "If I Rise" din 127 Hours - muzica de A.R. Rahman, versuri de Dido şi Rollo Armstrong

Citeşte mai multe despre:   lista,   Los Angeles
 
 
 
Loading...