Petrecere regală la Palatul Buckingham: William şi Kate au petrecut până dimineață
Cuplul regal a petrecut până dimineaţa la Palatul Buckingham, după ceremonia de la Westminster Abbey, William şi Kate având peste 300 de invitaţi, prieteni şi membri ai familiei celor doi tineri, informează news.bbc.co.uk.
Cuplul a rămas la palat după recepţia care a avut loc până dimineaţa. Se pare că cei doi vor pleca în curând în luna de miere, însă destinaţia nu a fost făcută publică.
În cadrul recepţiei, găzduite de prinţul Charles, au avut loc cele două discursuri tradiţionale: cel a cavalerului de onoare, Prinţul Harry şi cel al tatălui miresei, Michael Middleton.
La petrecere Kate a purtat o rochie din satin alb, cu un bolero alb, din angora, şi o centură cu diamante.
Sora miresei şi domnişoara sa de onoare, Pippa, a purtat la recepţie o rochie verde smarald, fără mâneci, cu un decolteu adânc ce avea la bază o broderie cu pietre preţioase. Mama celor două a preferat o ţinută de culoare neagră.
Regina Elisabeta a II-a şi soţul ei, ducele de Edinburgh, nu au participat la petrecere, deoarece au plecat din Londra, în weekend.
Banchetul a avut loc în Camerele Statale (State Rooms) din Buckingham Pallace, incluzând camera de bal.