Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Povestea neștiută a fostei secretare a Parlamentului din Elveția. A ajuns să facă filme pentru adulți

Povestea neștiută a fostei secretare a Parlamentului din Elveția. A ajuns să facă filme pentru adulți

Un articol de: Catinca Giosanu - 07 Iul 2020, 08:22
Povestea neștiută a fostei secretare a Parlamentului din Elveția. A ajuns să facă filme pentru adulți Sursa Foto: Libertatea Monden

Fosta secretară a Parlamentului din Elveția, Adeline White, în vârstă de 42 de ani, și-a lansat sâmbătă, cartea autobiografică, în care relatează cum a ajuns să joace în filme pentru adulți, după ce, în urmă cu câțiva ani, era într-o funcție înaltă, a notat Blick.ch.

Până acum, actrița de filme porno nu a comentat niciodată viața ei duplicitară. Adeline se împărțea între pornografie și politică.

 

 

Povestea neștiută a fostei secretare a Parlamentului din Elveția

 

 

”Pentru mine, a scrie totul într-o carte a fost un fel de terapie”, a declarat fosta secretară a Parlamentului din Elveția.

Focoasa brunetă a devenit cunoscută în întreaga lume, după ce, în anul 2014, a realizat mai multe pictoriale. Adeline s-a pozat în ipostaze provocatoare chiar în clădirea Bundeshaus, Palatul Federal din Berna, Elveția.

La acel moment, fotografiile explicite au scandalizat întreaga țară, după ce au fost descoperite, întâmplător, pe rețeaua de socializare Twitter, chiar de către un coleg de birou. Bărbatul a fost tare surprins când a recunoscut ”decorul” din spatele colegei lui.Adevărul despre soţul Andreei Esca: De ce Alexandre Eram a făcut o formă GRAVĂ de COVID-19

Ulterior, oficialii Parlamentului din Elveția a deschis o anchetă de investigaţie. Astfel, femeia, care ocupa postul de secretară a instituţiei, a fost dată afară de la locul de muncă.

”Eram singură la birou, într-o zi de vineri, programul se terminase și am vrut doar să le urez adepților mei de pe Twitter un weekend frumos”, a povestit ea. Așa că și-a făcut un selfie indecent. O ”greșeală fatală”, a recunoscut Adeline White, privind în urmă. 

”Am fost naivă”, a mai spus actrița de filme pentru adulți.

Surprinzător este faptul că nici măcar acum, la șase ani distanță, Adeline încă nu înțelege de ce a fost dată afară de la locul de muncă.

”Ceea ce am făcut în timpul liber era problema mea. Nu am încălcat nici o lege, fotografiile fac parte din viaţa mea privată”, a mărturisit Adeline.

Sinceră din fire, femeia a dezvăluit că nu și-a ascuns niciodată cu adevărat activitatea pornografică în mediul online. Mai mult, ea consideră că fotografia pe care a făcut-o în Palatul Federal din Berna a fost ”extrem de inofensivă în comparație cu celelalte fotografii și videoclipuri în care apare sub numele de scenă Adeline Lafouine”.

 

 

A ajuns să facă filme pentru adulți

 

 

Adeline White și-a lansat cariera în domeniul filmelor pentru adulți.

”Există întotdeauna un anumit risc de expunere, eram conștientă de asta. Până la urmă, am devenit atât de cunoscută prin episodul din 2014, încât sunt recunoscută pe stradă de oamenii care mă văd în filme.”

Faimoasa brunetă a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de un un actor de filme XXX, care îi era și partener în cadrul scenelor deocheate. Adeline susține că nu a vorbit cu părinții ei despre ceea ce face în timpul liber.

”Familia și prietenii au ignorat dubla mea viață”, a relatat actrița.

După demisia din serviciile parlamentare, ea a lucrat ca asistent al unui director de bancă. Adeline a încercat să-și ascundă pasiunea pentru filme porno. Cu toate acestea, ea a fost expusă rapid findcă a fost recunoscută de un angajat.

”A trebuit să semnez o clauză conform căreia nu mai puteam avea altă activitate pe internet în afară de jobul meu”, a povestit Adeline White.

Citeşte mai multe despre:   Elvetia