Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Prima reacţie a lui Salman Khan după ce a fost CONDAMNAT pentru UCIDERE. Sute de fani i-au SCANDAT numele în faţa casei. Iulia Vântur, DEVASTATĂ (VIDEO)

Prima reacţie a lui Salman Khan după ce a fost CONDAMNAT pentru UCIDERE. Sute de fani i-au SCANDAT numele în faţa casei. Iulia Vântur, DEVASTATĂ (VIDEO)

Un articol de: B1.ro - 10 Apr 2018, 13:11
Monden

Starul bollywoodian Salman Khan (iubitul Iuliei Vântur) a avut o primă reacţie după ce a fost eliberat pe cauţiune în urma condamnării sale la cinci ani de închisoare pentru uciderea unor antilope dintr-o specie protejată, fapt petrecut în urmă cu 20 de ani. Sute de fani i-au scandat numele în faţa tribunalului şi la reşedinţa sa din Mumbai.
Salman Khan, care a petrecut două nopţi după gratii înainte de a fi eliberat pe cauţiune, le-a mulţumit fanilor pentru susţinere, scrie India Today.

Sâmbătă, zeci de persoane i-au scandat numele în faţa tribunalului, după anunţul eliberării, şi alte sute de fani şi jurnalişti l-au aşteptat în faţa reşedinţei sale din Mumbai.

Lacrimi de recunoştinţă. Pentru toate persoanele dragi care îmi sunt alături şi care nu şi-au pierdut niciodată speranţa. Vă mulţumesc pentru sprijinul şi dragostea voastră. Dumnezeu să vă binecuvânteze“, le-a transmis actorul celor peste 32 de milioane de fani care îl urmăresc pe Twitter.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.



Iubitul Iuliei Vântur a negat că a împuşcat mortal cele două antilope cu coarne spiralate într-o excursie din 1998, în Rajasthan, susţinând că e victima unei înscenări.

 

După ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi a fost arestat, un judecător l-a eliberat pe Khan în schimbul unei cauţiuni în valoare de 100.000 de rupii indiene, echivalentul a vreo 800 de dolari...

Actorul nu poate părăsi India fără permisiunea instanţei.

Nu este prima confruntare a carismaticul actor cu justiţia indiană. În 2015, Khan a obţinut în apel achitare răsunătoare în procesul în care a fost acuzat că a strivit cu maşina o persoană fără adăpost, în 2002, în Mumbai, şi a fugit de la locul accidentului.

În ciuda acestor probleme cu justiţia, popularitatea starului bollywoodian nu este afectată şi cel mai recent film al sãu, „Tiger Zinda Hai“, a obţinut încasări de 85 de milioane de dolari la nivel mondial. 

Citeşte mai multe despre:   Salman Khan,   Iulia Vantur
 
Loading...