Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Primele conversaţii telefonice între Silvio Berlusconi şi amantele sale, făcute publice înainte de proces

Primele conversaţii telefonice între Silvio Berlusconi şi amantele sale, făcute publice înainte de proces

Interceptările convorbirilor telefonice ale lui Silvio Berlusconi, în care îşi exprimă îngrijorarea în privinţa vârstei dansatoarei exotice, Ruby, în raport cu care este acuzat că ar fi plătit-o în schimbul unor favoruri sexuale, au fost făcute publice pentru prima dată, cu o zi înaintea începerii procesului, scrie The Telegraph.

Premierul Italiei, în vârstă de 74 de ani, care a refuzat să se prezinte la prima înfăţişare a procesului său, din Milan, miercuri, a fost înregistrat în timp de vorbea cu tânăra Karima El Mahroug, cunoscută ca şi Ruby.

Anchetatorii susţin că Berlusconi a plătit-o pe minoră în 13 ocazii, când au întreţinut relaţii sexuale, pe când aceasta avea doar 17 ani, şi că apoi ar fi încercat să muşamalizeze relaţia făcând abuz de funcţia sa.

Dacă judecătorii din Milan îl găsesc vinovat, premierul ar putea primi până la 15 ani de închisoare, iar dacă primeşte o sentinţă mai mare de cinci ani, i se va interzice posibilitatea de a ocupa o funcţie în serviciul public.

Experţii spun că vârsta tinerei Ruby va fi greu de demonstrat, întrucât cei doi neagă faptul că ar fi întreţinut relaţii sexuale.

Conversaţii înregistrate între 43 tinere starlete implicate în acest caz au apărut în presă, dar cele ale premierului au apărut de abia acum.

Într-o conversaţie, din cele trei făcute publice, marţi, Silvio Berlusconi vorbeşte cu Nicole Minetti, o fostă vedetă de televiziune, pe care premierul a introdus-o în politică, în Consiliul Regional Lombardy, ca şi membru.

În aceeaşi conversaţie, înregistrată pe 1 august 2010, Nicole îl avertizează pe Berlusconi că un procuror vrea să o interogheze cu privire la relaţia dintre el şi Ruby.

Vizibil îngrijorat, Berlusconi a replicat: „Bine, important este că sunt numeroase persoane care pot garanta pentru faptul că Ruby a minţit în legătură cu vârsta ei. Odată ce se întâmplă asta, nu mai e nimic de spus. Am ajutat-o doar pentru că ne-a fost milă de ea. Să sperăm că nu va ieşi mare scandal”.

Ruby a declarat anterior că atunci când a început să meargă la petrecerile private ale lui Silvio Berlusconi, în februarie 2010, a minţit că are 24 de ani, după se recunoscuse în urmă cu câteva luni că are doar 17.

Nicole Minetti este suspectată că ar fi fost şefa „turmei” de femei, pe care premierul Italiei, le caza în apartamentele sale din Milan, şi este investigată pentru că i-ar fi procurat prostituate acestuia.

A doua presupusă conversaţie, din 26 septembrie 2010, este între Berlsconi şi Raissa Skorkina, o starletă din Rusia, care părea să folosească un fel de cod atunci când îi cerea bani premierului. Ea l-ar fi chemat la reşedinţa lui din Milan, pentru a-i spune că „a rămas fără benzină”.

Berlusconi pare iniţial să nu fi înţeles, dar apoi a prins ideea: „ Aaa, înţeleg, o să-i spun lui Spinelli”, făcând referire la contabilul său, Giusppe Spinelli, despre care procurorii cred că ar fi dat sute de mii de euro femeilor din cercul premierului.

A treia conversaţie, înregistrată pe 4 octombrie, ar avea loc între Silvio Berlusconi şi Marysthelle Polanco, o tănără dominicană, care îi cere să o ajute să-şi găsească un job în televiziune, cerere pe care el o aprobă.

Citeşte mai multe despre:   Silvio Berlusconi,   interceptari,   proces
 
 
 
Loading...