Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden CUTREMURĂTOR! Cele ŞASE PROFEŢIII ale lui Nostradamus pentru 2019: Nimeni nu scapă neatins! (VIDEO)

CUTREMURĂTOR! Cele ŞASE PROFEŢIII ale lui Nostradamus pentru 2019: Nimeni nu scapă neatins! (VIDEO)

Un articol de: -
Monden

Anul 2019 nu a scăpat neprofeţit de către Nostradamus, celebrul alchimist din sec. al XVI-lea. Cum multe din viziunile expuse în Catrenele sale s-au adeverit, să luăm aminte la cele anunţate pentru anul care vine.

Potrivit canalului de Youtube The Future Revealed (video mai jos), Nostradamus ar fi prezis pentru anul 2019 mai multe schimbări printre care:

1. Creşterea nivelului apelor - în catrene s-ar spune că bucăţi din ceea ce azi se numeşte Antartica s-ar desprinde şi s-au topi, iar asta ar duce la ridicare nivelului mărilor cu câţiva metri. În acest sens, şi oamenii de ştiinţă au tras numeroase semnale de alarmă. Aceştia au mai zis că temperaturi ca acum s-ar fi înregistrat în urmă cu 3 milioane de ani când nivelul oceanelor era cu mult mai ridicat decât acum. Consecinţele acestei creşteri ar fi: uragane, inundaţii, o mulţime de refugiaţi, crize de apă şi mâncare, conflicte globale.

2. O mare putere estică va câştiga războiul cu o altă mare putere vestică/China versul SUA - prezicerea faimosului medic francez s-ar putea adeveri având în vedere afirmaţiile specialiştilor în economie americani ce vorbesc despre politica economică dusă de SUA şi Trump legată de restricţionarea importurilor şi în ciuda asigurărilor lui Trump văd un scenariu sumbru

3. Cipuri implantate - profetul francez ar fi văzut, într-una dintre viziuni, cum oameni se vor plimba pe stradă şi vor avea cipuri implantate în corpuri. În realitate, o firmă din statul american Wisconsin a pus deja în aplicare ideea. Cipuri le-au fost implantate angajaţilor ca să ţină loc de ecusoane şi prezenţa la muncă.

4. Anglia va avea un nou rege - catrenul lui Nostradamus nu specifică dacă Regina Elisabeta, monarhul cu cea mai îndleungată domnie, va muri, şi nici care este motivul pentru care Marea Britanie va avea un nou rege.

5. Oamenii vor locui pe Lună - într-o viziune de-a sa, Nostradamus ar fi văzut oameni locuind pe Lună în anul 2019; pe de altă parte, oamenii de ştiinţă susţin că NASA plănuieşte expediţii pe Lună anul viitor

6. Reîntoarcerea extratereştilor - faimosul profet vorbeşte despre o eventuală reîntoarcere a extratereştilor în zona 51, unul dintre cele mai controversate şi păzite locuri din SUA.

CUTREMURĂTOR! Cele ŞASE PROFEŢIII ale lui Nostradamus pentru 2019: Nimeni nu scapă neatins!

Citeşte mai multe despre:   Nostradamus 2019,   profetii
 
 
 
Loading...