Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Revedere după 17 ani de la serialul care le-a făcut vedetele de azi. Ce au declarat acum cele trei actrițe

Revedere după 17 ani de la serialul care le-a făcut vedetele de azi. Ce au declarat acum cele trei actrițe

Un articol de: Redacția B1.ro - 11 Sep 2019, 18:04
Monden

Laura Cosoi, Dana Rogoz și Tily Niculae au avut parte de o revedere plină de emoții, după mai bine de 17 ani de la serialul care le-a consacrat. Cele trei erau pe atunci cele mai bune prietene și prin rolurile pe care le aveau, au distrat o țară întreagă, rămânând și acum ”fetele de la bloc”, scrie spynews.ro. 

Pentru ca revederea să fie una și mai memorabilă, cele trei vedete au refăcut una dintre fotografiile de acum 17 ani. 

INCENDIAR! N-O SĂ ÎȚI VINĂ SĂ CREZI CUM ARĂTA MIHAELA RĂDULESCU CÂND ERA GRASĂ! FANII ȘI-AU FĂCUT CRUCE (GALERIE FOTO)

Fotografia a fost postata pe rețelele de socializare ale vedetelor, însă Laura Cosoi a adăugat pozei și un mesaj plin de emoție. 

„Reîntâlnire cu emoții azi. Am vorbit non stop, nevăzute cum eram, dar ce frumoase sunt revederile. Au trecut atât de mulți ani de când s-au oprit filmările pentru serialul “La Bloc”, serial cu care au crescut atâtea generații, încât nu îmi vine să cred că oamenii încă mă întreabă de Adina și de Nea Popa, spre exemplu. O mare parte din ce sunt azi datorez acestui serial. Mulțumesc colegilor alături de care am crescut. A două fotografie este realizată la prima ședința foto dedicată serialului în septembrie 2003!”, a scris Laura Cosoi, pe pagina de Facebook.

 

Serialul „La Bloc” a fost difuzat între 2002 și 2008 și a marcat un început de carieră pentru multe dintre persoanele care au apărut în producție. Printre ele, chiar cele trei vedete care au intepretat rolurile lui Mimi (Dana Rogoz), Roxana (Tily Niculae), respectiv Adina (Laura Cosoi). 

Citeşte mai multe despre:   laura cosoi,   dana rogoz,   tily niculae
 
 
 
Loading...