Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Românca Ioana Vişan în noile fotografii cu amantele lui Berlusconi?

Românca Ioana Vişan în noile fotografii cu amantele lui Berlusconi?

Procurorii au găsit fotografii încendiare în laptopurile şi în camerele foto ale zecilor de femei, bănuite că ar fi participat la orgiile sexuale ale lui Berlusconi, iar tabloidul Click a lansat ipoteza că una din fetele ilustrate, ar fi românca Ioana Vişan.

În fotografii, a putut fi identificată vedeta de televiziune Barbra Guerra, în vârstă de 32 de ani, îmbrăcată într-o uniformă sexy de poliţistă, iar acum se pare că Ioana Vişan ar fi fost recunoscută. Românca lui Berlusconi apare în ipostaze provocatoare, sărutându-se cu alte femei.

Acţiunea procurorilor face parte din ancheta , care îl are ca subiect principal pe premierul Italiei, Silvio Berlusconi, bănuit că ar fi plătit femei în schimbul unor favoruri sexuale. Potrivit anchetatorilor, pozele au fost făcute în dimineaţa de după petrecere, la vila premierului, de lângă Milan.

Potrivit unei înregistrări extrase recent din convorbirile Ioanei Vişan cu Barbara Guerra, citată de site-ul starlettime.com, românca foloseşte un limbaj deocheat: „Ascultă, târfă proastă! Nu puteţi fi ca mine, pentru ca eu sunt crescută pe stradă”.

Românca de 22 de ani a ajuns în atenţia presei din Italia, după ce martorul Gianpaolo Tarantino i-a dezvăluit identitatea, numind-o una din amantele lui Berlusconi.



Citeşte mai multe despre:   Silvio Berlusconi,   fotografii
 
 
 
Loading...