Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden SCANDAL monstru în FAMILIA REGALĂ: I s-a interzis să apară în PUBLIC! Fanii sunt REVOLTAȚI

SCANDAL monstru în FAMILIA REGALĂ: I s-a interzis să apară în PUBLIC! Fanii sunt REVOLTAȚI

Un articol de: B1.ro - 17 Iul 2018, 19:26
Monden

 Meghan Markle și Kate Middleton au fost prezente în weekend la turneul de tenis de la Wimbledon, de această dată, cele două făcându-și apariția singure, fără prințul Harry și prințul William.

 Fotografiile surprinse în cadrul evenimentului atrag atenția asupra pălăriei pe care Meghan Markle a ținut-o în mână pe toată durata competiției de la Wimbledon, din păcate o alegere neinspirată.

În cazul acestor competiții sportive, doamnelor le este interzis să apară în public puartând pălării pentru că aceste accesorii sunt destul de voluminoase și îi pot împiedica pe cei așezați pe locurile din spate să urmărească meciul, potrivit people.com.

Astfel, Meghan Markle a fost nevoită să își țină pălăria în mână în timpul meciului de tenis. Specialiștii au analizat reacția lui Meghan și sunt de părere că situația a incomodat-o pe noua membră a familiei regale.

Citeşte mai multe despre:    meghan markle,   kate middleton,   wimbledon
 
 
 
Loading...