Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Șoc: Daniela Crudu e virgină?! Cum justifică Ioan Niculaie vizita brunetei

Șoc: Daniela Crudu e virgină?! Cum justifică Ioan Niculaie vizita brunetei

Presupusa relaţie a Danielei Crudu cu miliardarul Ioan Niculaie, patronul echipe de fotbal Astra Ploieşti, a făcut subiectul emisiunii CanCan TV, difuzată de B1 TV.

Daniela Crudu potrivit CanCan TV a facut o vizită de peste 4 ore la reşedinţa din Braşov a lui Ioan Niculaie. Reporterii au urmărit-o pe Crudu de la Bucureşti până la intrarea pe porţile reşedinţei industriaşului. La plecare, descrie CanCan, frumoasa arăta “mai şifonată”.

Pleacă Daniela Crudu răvăşită de la Ioan Niculaie?


Invitată în platoul emisiunii, Natalia Mateuţ s-a declarat surprinsă, pentru că: „Daniela mi-a spus că este virgină, şi eu am crezut-o”.

Natalia Mateuţ: Daniela Crudu este virgină!

Ioan Niculaie, contactat telefonic, a negat o posibila relaţie cu Daniela Crudu, precum şi vizita acesteia la domeniul său. Bogătaşul a negat că ar avea în proprietate un elicopter şi a mai adăugat că nu doreşte să ajungă pe paginile ziarelor.

Ioan Niculaie: Ce eu sunt Irinel Columbeanu?

 

Citeşte mai multe despre:   Daniela Crudu,   Astra Ploiesti,   relatie,   vizita,   Brasov,   CanCan TV
 
 
 
Loading...