Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Starea lui Teo Trandafir se îmbunătățește. Ar putea fi mutată de la Terapie Intensivă

Starea lui Teo Trandafir se îmbunătățește. Ar putea fi mutată de la Terapie Intensivă

După ce s-a luptat cu o pancreatită acută și recurentă, Teo Trandafir se simte mai bine conform unui comunicat de presă emis, marți, de medicii Clinicii AKH din Viena. Aceștia se declară totuși precauți privind mutarea vedetei de la secția de Terapie Intensivă într-un salon.

“Suntem optimişti, dar precauţi că o vom putea transfera într-un salon standard la sfârşitul acestei săptămâni”, a declarat șeful Departamentului de Chirurgie, Michael Gnant, conform Mediafax.

Teo Trandafir a fost supusă unei noi operații pentru înlăturarea urmelor de necroză și țesut infectat din abdomen, anunțau medicii clinicii vieneze săptămâna trecută.

"Simptomele de infecţie se reduc în prezent şi sperăm din nou că de data aceasta am reuşit în sfârşit să obţinem ceea ce iniţial era improbabil, şi anume recuperarea pacientei noastre”, a adăugat Gnant.

Citeşte mai multe despre:   teo trandafir,   operatie
 
 
 
Loading...