Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Surpriză în Arabia Saudită: Cel mai mare exportator global de petrol are de fapt... și mai mult petrol decât credea

Surpriză în Arabia Saudită: Cel mai mare exportator global de petrol are de fapt... și mai mult petrol decât credea

Un articol de: B1.ro - 11 Ian 2019, 12:56
sursă foto: express.co.uk Monden

Arabia Saudită a anunțat că rezervele sale de petrol sunt mai mari decât se credea până acum, în condițiile în care oricum, la nivel mondial, Regatul ocupă deja locul al doilea din acest punct de vedere, într-o ierarhie condusă de Venezuela, informează AFP preluată de incont.stirileprotv.ro.

Arabia Saudită este cel mai important membru al Organizației Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC). La finalul unui audit extern, Ministerul saudit al Energiei a anunțat că rezervele dovedite de petrol din țară se ridică la 263,2 miliarde de barili, deși timp de trei decenii cifra vehiculată a fost de 261, scrie Agerpres.

În orice caz, Regatul saudit este deja cel mai mare exportator de petrol de pe glob. Pe lângă rezervele naționale, Arabia Saudită mai deține un stoc important și într-o zonă neutră de la granița cu Kuweit, care se ridică la 2,9 miliarde de barili.



„Aceste rezultate arată că rezervele de petrol şi gaze ale Regatului sunt mai mari decât a fost anunţat anterior", a declarat Khalid al-Falih, ministrul saudit al Energiei.
Cu o producție de aproximativ 10,6 milioane de barili de petrol pe zi, Arabia Saudită este cel mai mare exportator mondial de petrol, dar abia al treilea producător de pe glob, după Statele Unite ale Americii și Rusia.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), amintește sursa citată, de referinţă pe piaţa americană, a urcat cu 4,8%, la 52,16 dolari pe baril, fiind pentru prima oară în acest an când a depăşit pragul de 50 de dolari. Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a avansat cu 4,2%, la 61,2 dolari pe baril. Creşterile puternice consemnate miercuri au continuat avansul din acest an, care a depăşit 13%.

Citeşte mai multe despre:   arabia saudita
 
 
 
Loading...