Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Tânăr anorexic: Propriul meu corp începuse să se mănânce pe interior (VIDEO)

Tânăr anorexic: Propriul meu corp începuse să se mănânce pe interior (VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 18 ani din Marea Britanie a ajuns să cântărească doar 38 de kilograme, în urma unei diete drastice pe care a ţinut-o pentru a arăta ca modelele masculine din revistele de modă, informează publicaţia online This Is Plymouth.

Ollie Roche a ajuns să mănânce doar o felie de pâine pe zi, slăbind aproape 20 de kilograme de la vârsta de 16 ani, când cântărea 57 de kilograme.

Din cauza înfometării constante, tânărul a ajuns în stare gravă la spital, unde doctorii i-au spus că în urma regimului său de viaţă drastic, inima a început să i se micşoreze.

“Doctorii mi-au spus că eram atât de subnutrit încât propriul meu corp începuse să se mănânce pe interior, lăsându-mă fără pic de musculatură. Ajunsesem atât de rău încât inima începuse să mi se micşoreze. Medicii m-au atenţionat că dacă nu încep să mănânc, o sa mor”, a declarat tânărul, care acum încearcă să ducă o viaţă sănătoasă.


Un tânăr anorexic cântăreşte doar 38 de kilograme


Citeşte mai multe despre:   sanatate
 
 
 
Loading...